A avut încredere deplină în medic. Ce a urmat?

Sarcina este una dintre cele mai frumoase perioade din viața unei femei, plină de emoții, așteptări și momente unice, dar și de diferite temeri. Printre întrebările viitoarei mame se numără și cele despre modul în care se va desfășura nașterea, dacă va fi o naștere naturală sau prin operație cezariană. Atunci când sarcina decurge normal, fără riscuri pentru mamă și pentru făt, medicii recomandă ca bebelușii să vină pe lume pe cale naturală, acest tip de naștere având multiple avantaje, inclusiv recuperarea mai rapidă a mamei. Andreea a născut natural primul copil și care a vrut să repete experineța și la a doua sarcină. Inițial, sarcina i-a fost monitorizată de un alt medic, dar pentru că nu era mulțumită de comunicarea cu acesta, a decis să continue urmărirea sarcinii și să nască sub îndrumarea Dr. Ancuța Sultan, medic specialist obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR. Alegerea s-a dovedit a fi una excelentă, Andreea fiind impresionată de profesionalismul și empatia echipei medicale. La Maternitatea SANADOR, Andreea spune că s-a simțit atât de bine încât și-ar fi dorit să mai stea câteva zile, pentru că aici s-a bucurat de liniște și de tot ajutorul necesar cu îngrijirea bebelușului în primele sale zile de viață. Astfel, pacienta a rămas cu amintiri deosebit de plăcute despre nașterea naturală. Dr. Ancuța Sultan este un medic comunicativ, care dă dovadă de empatie și de răbdare în comunicarea cu pacientele. Este un specialist dedicat și profesionist, care păstrează o legatură apropiată cu pacientele pe toată durata sarcinii și ulterior. Dr. Ancuța Sultan are competențe în histeroscopie, colposcopie, ultrasonografie obstetricală și ginecologică, precum și în chirurgie laparoscopică ginecologică, acordă consultații în Clinica SANADOR Buzești și asistă nașterile la Maternitatea SANADOR, o maternitate modernă și foarte bine dotată.

La Maternitatea SANADOR, pacientele au acces la pachete de naștere personalizate și pot să opteze pentru cazare în rezerve single sau duble cu sistem rooming-in pentru nou-născut. Maternitatea face parte din Spitalul Clinic SANADOR, cel mai mare spital privat multidisciplinar din România. Astfel, situațiile neprevăzute care pot să apară în timpul sarcinii sau al nașterii sunt gestionate cu succes. Secția de Neonatologie de la Spitalul Clinic SANADOR dispune de echipamente performante și de o echipă medicală experimentată, iar micuții cu probleme de sănătate sau născuți prematur primesc cele mai bune îngrijiri pe Secția de Terapie Intensivă Neonatală de categoria I. În cazul unei urgențe obstetricale, pacientele se pot adresa Compartimentului de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR, singurul compartiment de acest tip din sistemul medical privat din România, unde beneficiază de cele mai bune îngrijiri.


Preluat de la: Timpul.md