Sanduță: Reforma în justiție este concepută din start cu încălcarea principiilor constituționale”

Opinia a fost expusă în cadrul unui interviu televizat de către judecătoarea Victoria Sanduță

Potrivit ei, reforma inițiată de reprezentanți Guvernării încalcă patru principii constituțională.

”Din păcate da, cu sigurnață. Este concepută din start cu încălcarea principiilor constituționale: prezumția nevinovăției este răsturnată pentru că judecătorul, procurorul se consideră vinovat pînă cînd el nu dovedește că el nu este vinovat. Deci, nu cel care aduce acuzații trebuie să aducă probe și să dovedească că s-ar face de ceva vinovat, nu – omul trebuie să demonstreze că orice acuzațiile care i se aduc nu sînt adevărate. Ei vin, ei pleacă și foarte interesant au imunitate absolută, ei nu dau darea de seamă în fața nimănu, dacă întrebi Parlamentul despre eșecuri ei răspund că Comisia Independență se face responsabilă. iată avem un exemplu de independență absolută de independență în Republica Moldova, sînt comisiile de pre-vetting și vetting, pe ei nu poți să îi atingi absolut cu nimic.

Al doilea principiu răsturnat este autoritatea lucrului judecat care presupune că tot ce este hotărît printr-o hotărîre de judecată definitivă și irevocabilă, ne place nou sau nu, ea este lege și trebuie respectată. Acum, însă, ce se întîmplă? Legea permite comisiilor pre-vetting și vetting să pună în discuție cît e de rezonabilă, în privința unui judecător, cum în cazul Marinei Rusu avem hotărîrea CSJ care a încheiat litigiul prin care doamnei magistrate i se aduceau acuzații că ea nu ar fi examinat în termen rezonabil niște plîngeri al unor deținuți din Penitenciar, ea a explicat că a fost în concediu medical, și-a frînt piciorul și neavînd transport personal nu s-a putut deplasa, respectiv a avut concediu medical. Pînă la urmă nu îi este imputabil judecătorului depășirea acestui termen, ori dacă administrația a constatat că se depășea termenul, trebuie să ia dosarele de la acel judecător și să le transmită unui alt judecător. Curtea Supremă a pus punct la acest capitol și să vedeți că Comisia noastră pre-vetting care nici nu este completă și integră ca număr pentru că are doar trei membri internaționali și unul național în loc de 3 naționali. Iar în cazul judecătoarei Marina Rusu, Comisia a început să îi verifice randamentul, calculîn cîte ore a fost judecătoarea la lucru și de ce nu a putut examina 7 dosare în loc de 5. Unde în legea cu privire la pre-vetting este prevăzută competența Comisiei de a evalua randamentul judecătorilor, dar la ceilalți judecători care au trecut pre-vettingul de ce nu i-au întrebat cat de repede au examinat dosarele și dacă nu cumva i-au calculat timpul și dacă puteau ei să examineze mai multe dosare. Acest lucru nu l-am văzut, am văzut abordare selectivă și mai mult decît atît, ei nu au dreptul să adreseze aceste întrebări, pentru că CSJ a anulat prima decizie a Comisiei Pre-vetting în cazul Marinei Rusu și a spus că toate constatările Curții sînt obligatorii pentru Comisia Pre-vetting. Respectiv nu se i-a în considerație autoritatea lucrului în judecată, pentru comisie nu contează că este hotărîre, ei îtr-un caz țin cont, în alt caz nu.

Principiul bunei credinței la fel nu este respectat. Buna credință se prezumă pînă la proba contrarie. La noi ce se întîmplă? Rea credința se prezumă pînă la proba contrarie. Judecătorul vine și el deja este făcut de aceste comisii vinovat, iar el trebuie să aducă documente, să demonstreze că el nu e vinovat cu nimic. Este vorba nu doar despre prezumția nevinovăției, dar și despre buna-credință. Să ne uităm în cazul lui Ion Chirtoacă, el de ce a fost obligat să aducă părinții în fața întregii țări pentru că comisia nu i-a crezut. El a spus că în anii studenției a primit acești bani de la părinții care lucrau la negru, pentru că așa așa lucrau atunci toți cei care lucrau peste hotare și este dovada transferului. El a adus declarația mamei, al tatălului, al martorilor, Comisia a spus că nu a prezentat suficiente probe judecătorul și nu îl crede pe cuvînt și mai mult decît atî după ce au audiat părinții oricum i-au dat refuz.

Și principiile egalității averii. Constituția spune că toate bunurile care sînt oficial se prezumă a fi legal dobîndite pînă la proba contrarie. Atunci cînd tu te-ai dus la Cadastru ca să îți înregistrezi un bun imobil, tu ai prezentat un contract, dacă o existat pînă atunci că contractul e fals, sau că ar fi din mită, trebuia să existe un dosar penaj, de pornire a urmăririi penale, dar dacă tu prezinți averea și ea este înregistrată oficial, atunci Constituția spune că averea se consideră a fi dobîndită oficial pînă la proba contrarie. Proba trebuie să o aducă cel care spune că ea nu este dobîndită legal”, a declarat Sanduță.


Preluat de la: Noi.md