O familie din satul Voinova a rămăs fără acoperiș deasupra capului

Acum, aceștia lucrează din zori și până-n noapte pentru a reuși să finalizeze reparația până în toamnă, însă au nevoie de resurse financiare și cer ajutor de la oamenii cu inimă mare.

Pe 29 iulie casa familiei Creciun a fost mistuită de flăcări. Acasă se afla Angela Creciun împreună cu cele două fete. Femeia a povestit că în acea zi era un vânt puternic, iar din această cauză focul s-a extins pe ambele părți ale casei. Soțul ei, Grigore Creciun, spune că se afla la muncă, iar până la sosirea pompierilor, aproximativ 80 la sută din locuință era deja distrusă.

„M-am pornit la lucru și m-a sunat vecinul, spunându-mi că se vede un fum negru la casă, că arde. Am pornit spre casă, pompierii erau pe loc. De la Strășeni până aici am ajuns în 30 de minute, dar a ars tot. Bine că s-a salvat o cameră în care stăm acum eu cu soția”, a spus bărbatul.

Soții Creciun spun că în 30 de minute flăcările au distrus totul. Cea mai afectată a fost partea anexei care acum este în reparație. Afectat în totalitate este și acoperișul casei.

Acum copiii locuiesc la rude, iar cei doi soți sunt nevoiți să doarmă doar într-o cameră din casa arsă. Bărbatul împreună cu fiul lucrează la renovarea casei până nu se va răci vremea. Familia spune că are nevoie de bani.

„Începutul este bun, dar nu știu cum o să finisăm. Cel mai urgent e betonarea, începem o reconstrucție a casei, întărim casa. Urmează clădirea, acoperișul. Este de lucru și este de investit, dar cu banii vedem. Nu știu”, afirmă Grigore Creciun.

Cu un ajutor au intervenit autoritățile locale.

„De la primărie, prin decizia consiliului, s-au alocat din fondul de rezervă 16 mii de lei. Au fost ajutați, telefonați, donau, dar în mare parte au fost ajutați cu bani”, a declarat Cristina Culinca, secretara Consiliului local Voinova.

Cine vrea să întindă o mână de ajutor, poate lua legătura cu familia Creciun la numărul de telefon 079451707.


Preluat de la: Noi.md