Sfîntul Giulgiu: Ce au aflat oamenii de știință cu ajutorul tehnologiei avansate

Giulgiul din Torino, cunoscut și sub numele de Sfîntul Giulgiu, a fost în centrul unor controverse de secole, iar personalitățile religioase au crezut mult timp că Fiul lui Dumnezeu a fost înfășurat în acest material după execuția sa.

La aproape 700 de ani după ce a fost expus pentru prima dată în anii 1350, giulgiul, care prezintă imaginea unui bărbat bărbos despre care oamenii cred că ar fi însuși Hristos, a fost datat pentru prima dată de către oamenii de știință.

Cercetătorii italieni care au folosit o nouă tehnică cu raze X au stabilit că pînza a fost făcută în perioada în care Iisus era în viață.

Cercetătorii de la Institutul de Cristalografie al Consiliului Național de Cercetare din Italia au descoperit că giulgiul are probabil o vechime de aproximativ 2.000 de ani. „Profilurile datelor sînt pe deplin compatibile cu măsurătorile similare obținute pe eșantionul de pînză, datat între anii 55-74 d.Hr. conform înregistrărilor istorice, găsit în Masada, Israel”, au declarat cercetătorii într-un comentariu.

Giulgiul este menționat pentru prima dată în Biblie într-un pasaj din Matei 27:59-60, în care se vorbește despre „o pînză nouă de in” în care a fost înfășurat Iisus după răstignire.


Preluat de la: Noi.md