Un mic sat de doar 2.500 de locuitori, Jamu Mare din vestul României, în judeţul Timiș, precum și Tulcea, amenință să pună la pământ crescătorii de oi și capre din Grecia, dând alarma și în alte țări.
Cauza este pesta care a afectat deja mai multe unități zootehnice din Grecia şi care, conform indiciilor de până acum, a venit din România. Această situație care a dus în impas întregul sector din Grecia, deschizând calea ca pe viitor să apără chiar și probleme de penurie sau creșteri de prețuri la o serie de produse, a tras un semnal de alarmă și în alte țări, cel mai caracteristic caz fiind cel al Rusiei, care a interzis în urmă cu câteva zile importurile de oi şi capre din România. Deplasările de animale şi sacrificările în abatoare au fost sistate În Grecia, peste micilor rumegătoare, adică a caprinelor și ovinelor, a luat mari proporții. Până acum, au fost identificate focare de animale infectate în Thessalia, Corint, Attica și Creta, în timp ce serviciile din Macedonia Centrală și Epir au intrat, la rândul lor, în alertă, transmiţând producătorilor să pună în aplicare cu strictețe instrucțiunile autorităților. Deplasările și sacrificările de animale au fost interzise, iar controalele au fost extinse inclusiv la fabricile de brânzeturi. Producătorii amenință cu procese, presiunile asupra guvernului pentru despăgubiri cresc, iar fermierii sunt în pragul disperării… Potrivit unor estimări, această situație va continua până în luna septembrie, dacă totul va merge bine în ceea ce priveşte stabilirea trasabilităţii virusului și măsurile de izolare.
Cazurile de pestă se ridică până în prezent la peste 35 pe teritoriul Greciei. Conform datelor de până acum, s-au înregistrat cazuri în special în Thessalia, câte unul în Corint și Attica, două în Creta, iar în ultimele ore au fost adăugate alte noi cazuri înregistrate în Komotini și Drama. Desigur, aceste date se modifică pe măsură ce controalele avansează. Până în prezent, au fost omorâte peste 19.000 de animale. În același timp, în Grecia a fost pusă la punct și este în desfășurare una dintre cele mai mari operațiuni de depistare a virusului și de aplicare a măsurilor, implicând sute de medici veterinari, precum și oficiali ai Ministerului Dezvoltării Rurale și Alimentației, regiuni și municipii. Este relevant că numai în Thessalia, imediat după izbucnirea pestei, au fost mobilizați 100 de medici veterinari care au verificat amănunţit toate unitățile. (…)
Cele două focare din România Crescătorii de animale din Grecia s-au plâns că în ultimul timp au fost importate din România în jur de 5.000 de animale, fără a fi efectuate controalele necesare. Primul focar de pestă a micilor rumegătoare a fost înregistrat în România la data 15 iulie, cel puțin conform autorităților locale. În prezent, au fost deja înregistrate 11 cazuri, potrivit Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor. Primul focar major de ciumă a micilor rumegătoare a fost confirmat într-o fermă din judeţul Timiș unde peste 11.000 de oi au fost eutanasiate într-o turmă din satul Jamou Mare. Inspectorii Direcției de Sănătate Veterinară și Siguranța Alimentelor au înființat o zonă de siguranță de 25 km în jurul zonei, iar autoritățile locale susțin că au oprit răspândirea virusului. Ultimele date arată de asemenea focare în regiunea Tulcea, din estul României, unde a fost confirmată ciuma micilor rumegătoare. Zona reprezintă o stație de îngrășare a mieilor pentru export și comerț intracomunitar, așa că o răspândire în această zonă ar putea umple cu animale bolnave multe țări. După cum explică experții din Grecia, animalele sunt aduse chipurile pentru îngrășare, stau câteva zile în staule, obțin certificarea de creştere autohtonă și pleacă la abator, iar de acolo la punctele de desfacere pe piață. Până acum, această procedură a implicat animale nou-născute sau de câteva zile, la care riscul de transmitere zoonotică rămâne scăzut. Anul acesta însă necesitatea refacerii efectivelor de animale, după inundaţiile catastrofale de anul trecut din Thessalia, i-a determinat pe unii comercianţi de animale să se orienteze spre animale mai mari pentru a-şi acoperi nevoile, însă aceste animale nu prezintă același grad de imunitate ca cele mici şi astfel au adus în Grecia pesta micilor rumegătoare.
Preluat de la: Timpul.md