Cele două emisfere ale creierului lui Dodon

 Săptămâna trecută va rămâne în istorie ca „săptămâna Kuliokului”. Pentru a devia cumva atenția opiniei publice de la „kuliok”, regimul lui Dodon a aruncat în luptă toate fumigenele pe care le avea.

Numai ce n-a făcut Igor Nikolaevici, dar tot degeaba! A mers prin arătură cu Mercedesul, de Sfântului Nicolae s-a pupat neprotejat cu popii (pentru că EL e Nikolaevici), s-a fotografiat cu ambasadorul Rusiei, a daruit flori pe la veterani etc. S-a ajuns până acolo încât l-a pus pe Chicu s-o dea cu declarațiile despre „unirea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană”! Da lumea asta ingrată, tot despre „kuliok” îl întreabă! În aceste condiții, Igor Dodon a băgat pe țeavă ultimul cartuș. Exact ca o pirandă care își ridică fusta – cetățeanul român, „prin venele căruia curge sânge de om”, Ion Chicu, a turnat o căldare de lături în adresa României.

Epilogul acestei mizerii, a fost scris de altă figură anecdotică a regimului lui Dodon, Vitalie Dragncea. Nu este pentru prima dată când acesta încearcă să o facă pe filozoful. Redacția TIMPUL i-a recomandat prietenește de mai multe ori să renunțe la aceste tentative, deoarece indiferent ce ar spune Drăgancea se transformă imediat în subiect de banc. N-a vrut să ne asculte, așa că suntem nevoiți să vă prezentăm frământările distinsului consilierului guvernamental.

De acesta dată, puțul gândiri lui Dragăncea a emanat o serie de judecăți despre soarta valorilor europene.

„Cum rămâne cu valorile europene? Valorile care au reușit să unească 27 de state europene. Dialogul civilizat bazat pe respect reciproc. Libertatea exprimării, dar fără discurs de ură?” – se întreabă filozofic Dragancea

Într-adevăr, ce-i cu lipsa aceasta de civilizație? Mesajul lui Chicu este o veritabilă mostră de comunicare civilizată bazate pe valorile care au reușit să unească 27 de state europene! Este total europenește să numești un europarlamentar, care te critică: „băiețașii ăștea români oploșiți prin structurile europene”. Este in spiritul „dialogului civilizat” să scuipi mârlănește în direcția statului care cheltuie sute de milioane de Euro, pentru ca in metropola de pe malurile Bâcului să nu survină o criză umanitară.

Consilierul Dragancea nu se oprește aici. El emană un nou gând de o profunzime cutremurătoare: “Uniți in diversitate” nu e un simplu mottou – e fundamentul UE”.

Mesajul său „subtil” pentru europeni și pentru români ar putea fi tradus cam așa:

Da, Republica Moldova este un stat cleptocratic.
Da, avem un președinte care umblă cu „kulioace”, care scuipă pe lege și pe Constituție.
Da, Moldova este un stat slab dar cu politicieni grași, care îi pupă în fund rușii, dar vrea bani din occident.
Da, noi urâm fără tăgadă România și desconsiderăm total valorile occidentale, dar avem nevoie de banii voștri.
Da, avem o pensie mai mică de 100 Euro, iar fără granturi europene, nici pe aceasta n-o vom putea plăti. Oameni nu mai știu cum să fugă mai repede din paradisul de pe malurile Bâcului.
Este adevărat că la voi in Europa e total diferit.
Este adevărat că furăm ca în codru, dar acceptați-ne așa cu suntem!
Fiți toleranți
Sa fim uniți în diversitate!

Trebuie să fim conștienți că Ion Chicu și consilierul acestuia Dragancea, nu vorbesc tâmpenii de capul lor. Aceste două caricaturi, posesoare a unei inteligențe cam asimptomatice, de fapt sunt două emisfere ale creierului lui Igor Dodon. Ei vorbesc despre subiecte pe care nu le stăpânesc, neînțelegând prea bine nici măcar semnificația cuvintelor pe care îi folosesc. Ambii sunt ghidați în acțiunile lor, nu doar de ura sinceră față de România și Occident, dar și de o dorință nestăpânită de a se ușura intelectual. Lejeritatea cu care își flutură „opiniile”, arată că acești indivizi sunt total lipsiți de simțul penibilului.

Postările celor doi, seamănă cu gestul unei „vedete” care, având o urgență in timp ce era in trafic, s-a dat jos din mașină, s-a dus pe trotuar, si-a dat pantalonii jos, si a început sa facă pipilica, in timp ce se poza cu telefonul mobil. Si pentru ca toată lumea sa vadă cat de tare e, a postat fotografia pe Twitter, cu mesajul “Pipi pe strada. Dați vina pe trafic.”

timpul.md 


Preluat de la: Timpul.md