Uranus este a șaptea planetă din Sistemul Solar și are cinci sateliți. Ariel este una dintre ele și se remarcă prin suprafața sa înghețată și caracteristicile geologice fascinant de diverse. A fost descoperită în 1851 de William Lassell.

Studierea de aproape a lui Ariel arată că suprafața este acoperită cu cantități semnificative de gheață de dioxid de carbon.

La distanța sistemului uranian față de Soare, o medie de 2,9 miliarde de kilometri, dioxidul de carbon se transformă de obicei în gaz și se pierde în spațiu, nu este de așteptat să înghețe.

Pînă de curînd, cea mai populară teorie care furnizează dioxidul de carbon la suprafața lui Ariel este interacțiunea dintre suprafața acestuia și particulele încărcate din magnetosfera lui Uranus.

Procesul cunoscut sub numele de radioliză descompune moleculele prin ionizare.

Un nou studiu arată că Ariel are unele dintre cele mai bogate depozite de dioxid de carbon din Sistemul Solar.

În plus, rezultatele au arătat și semnale de monoxid de carbon, care nu ar trebui să existe avînd în vedere temperaturile medii.

Este încă posibil ca radioliza să fie responsabilă pentru cel puțin o parte din depozite, dar se crede că alimentarea din oceanul subteran este principala cauză.

Preluat de la: Noi.md