Ultima oră! Petru Rotaru a demisionat din funcția de ministru al Finanțelor

„Mulțumesc domnului Petru Rotaru pentru activitatea sa la Ministerul Finanțelor, contribuția energică în echipa Guvernului și pentru realizarea cu succes a obiectivelor stabilite de Ministerul Finantelor al Republicii Moldova ce țin de executarea bugetului de stat. Petru a consolidat relațiile cu mediul de afaceri, instituțiile administrației publice centrale și este un bun prieten al comunităților locale. 

Mă bucur să știu că domnul Rotaru își va continua activitatea profesională în serviciul public la Banca Națională a Moldovei. Până la confirmarea în Parlament a candidaturii sale, domnul Rotaru își va duce la îndeplinire mandatul de ministru al Finanțelor”, a scris Dorin Recean pe rețele.

Pe 28 septembrie 2023, ministrul desemnat al Finanțelor, Petru Rotaru, a depuns jurământul de învestire în funcție, în prezența președintei Maia Sandu.

Cu o zi înainte de aceasta, prim-ministrul Dorin Recean a transmis șefei statului, Maia Sandu, propunerea de numire a lui Petru Rotaru în funcția de ministru al Finanțelor. „Petru Rotaru cunoaște bine sistemul finanțelor publice și a demonstrat un rezultat bun în activitatea sa, în calitate de șef al Serviciului Fiscal de Stat”, a scris atunci premierul.

Ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu, urma să devină mamă, motiv din care a plecat de la șefia Ministerului Finanțelor. 

Veronica Sirețeanu, alături de miniștrii din Guvernul Recean, a depus pe 16 februarie jurământul de învestire, în fața președintei Maia Sandu. Aceștia au fost felicitați de către șefa statului, care le-a promis sprijinul său și le-a urat succes în activitate.

Deputații PAS au oferit votul de încredere noului Guvern, condus de Dorin Recean. 

Pentru învestirea noului Guvern au votat 62 deputați, toți din fracțiunea PAS. Dorin Recean a prezentat echipa guvernamentală în Parlament și a cerut votul de sprijin.


Preluat de la: Unimedia.info