ce poate urma nu sună deloc bine

Microsoft a declarat că estimează că 8,5 milioane de computere care derulau software-ul său Windows au fost lovite de blocajul cibernetic produs vineri la nivel mondial, informează Rador Radio România.

Cifrele fac din incident cel mai mare eveniment cibernetic, care eclipsează toate atacurile şi alte evenimente cibernetice anterioare. Repercusiunile incidentului se diminuează pe măsură ce companiile au încheiat minuţioasa şi migăloasa muncă de restaurare a sistemelor. Grupuri infracţionale vor profita de incident Cu toate acestea, agenţiile naţionale de securitate cibernetică din mai multe ţări avertizează că grupuri infracţionale vor profita de incident şi vor exploata blocajul la nivel mondial dându-se drept compania CrowdStrike prin aşa-numitele “apeluri telefonice şi e-mailuri phishing” – prin „phishing” infractorii folosesc e-mailuri, mesaje text sau apeluri telefonice înșelătoare pentru a-și păcăli victimele, scopul fiind adesea de a vă face să vizitați un site, care poate descărca un virus pe computerul dumneavoastră sau poate fura detalii bancare sau alte informații personale – menite să convingă companii şi persoane private să cedeze informaţii personale de valoare sau să instaleze sofware răuvoitoare.

Experţii în securitate cibernetică au subliniat că recent s-au înregistrat mai multe website-uri cu nume asemănătoare cu al firmei CrowdStrike, ceea ce pare a fi intenţia unor infractori de a imita firma CrowdStrike.


Preluat de la: Timpul.md