Agricultorii sunt disperați! Culturile de porumb şi floarea soarelui ‘s-au topit’

Culturile de porumb şi floarea soarelui din localităţile aflate în sudul judeţului Buzău au fost afectate în totalitate, atrag atenţia agricultorii care mai precizează că în acest an înregistrează una dintre cele mai scăzute producţii la grâu. La Cilibia, una dintre comunele afectate de seceta din acest an, producţia de grâu rezultată este sub nivelul celei din anul precedent. “Nici în cele mai urâte vise nu credeam că 2024 va aduce aşa de mari surprize, mult mai mari decât anul 2023 pe care l-am încheiat tot cu vise urâte. Atunci păioasele au fost salvate de o ploaie care a venit cu câteva zile înainte de sărbătorile pascale, în jur de 30l/mp suficient sau acoperitor ca acele culturi să facă producţii de peste 5.000-6.000 kg/ha. Anul acesta în schimb, cu toată strădania agricultorilor, să recoltezi o oră cu combina şi să faci 7.000 kg grâu, abia să umpli un buncăr, mi-a fost greu să cred. Producţia în acest an va fi între 500 şi 1.500 kg, dar cred că numeri pe degete asemenea tarlale, iar la preţurile vehiculate pe piaţă la momentul acesta, de 80, 90 de bani, este inacceptabil”, a declarat primarul comunei Cilibia, Ion Enache, potrivit Agerpres. Situaţia cea mai gravă este înregistrată la culturile de porumb şi floarea soarelui. În ciuda lucrărilor agricole efectuate la timp, lipsa precipitaţiilor şi perioada lungă cu temperaturi de peste 40 de grade au afectat într-o proporţie semnificativă terenurile cultivate.

“Utilajele pe care foarte mulţi agricultori şi le-au achiziţionat dau posibilitatea ca lucratul terenului să nu mai fie o problemă. Din punct de vedere climatic, minunea ar fi următoarea, să se poată însămânţa în toamnă pentru că, la ora la care vorbim, sunt compromise culturile de porumb şi de floarea soarelui în procent de 100%. De la Buzău spre C.A. Rosetti, Cilibia, Brăila, se vede cultura de porumb uscată ca la un sfârşit de septembrie-octombrie. Nici floarea soarelui nu este departe, fiind puţin mai rezistentă, dar nu ne bucură cu nimic 300-400 de kg de floare la hectar. Dacă tragem linie, rezultatul este pagubă”, a precizat Ion Enache. În perioada următoare, porumbul ar putea fi recoltat înainte de termen, pentru a fi utilizat în hrana animalelor

“Efectivele de animale sunt din ce în ce mai puţine şi cel care însămânţează pentru o producţie şi are şi animale s-a străduit să adune câte ceva astfel încât peste iarnă să poată trece cu bine. La ora aceasta şi păşunile sunt în acelaşi stadiu de uscăciune, nu vezi o palmă de pământ cu o plantă verde. Încearcă să asigure hrană pentru efectivele de animale, încă mai sunt diverşi agricultori care se mai încăpăţânează să creadă că ferma mixtă este ferma viitorului”, a subliniat edilul.
Un agricultor confirmă situaţia şi în zona comunelor Ţinteşti şi Gălbinaşi. “Anul agricol este jalnic. La 200 de kg grâu cât am recoltat, să mai dăm şi arendă (…) şi când am însămânţat am băgat 250 de kg, iar floarea soarelui şi porumbul s-au topit. Producţie zero la Ţinteşti, Gălbinaşi. În momentul de faţă nu avem surse de irigat, avem colegi cu puţuri forate, dar nu rentează, costurile sunt foarte mari”, a declarat Viorel Istrăţoiu. Situaţia dificilă cu care se confruntă agricultorii în acest an i-a determinat pe specialiştii Direcţiei Agricole să solicite Ministerului Agriculturii o modificare a legislaţiei, în sensul de a relaxa procedurile prin intermediul cărora sunt acordate despăgubiri pe fondul secetei. “Am făcut demersuri pentru modificarea legislaţiei în legătură cu atribuirea despăgubirilor. Specialiştii de la Direcţia Agricolă au făcut sesizare la minister şi se va schimba legislaţia în sensul de a uşura procedurile de întocmire a proceselor verbale, a formulelor de calcul. O să simplificăm foarte mult şi o să mergem pe o variantă de evaluare la faţa locului, stabilirea unui procent şi încheierea unui proces verbal pentru despăgubiri. Producţia la porumb este zero, nu ne putem ascunde, s-a topit. După atâtea sute de grade acumulate în sol în decursul unei luni nu poate să reziste absolut nimic”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, Cosmin Florea. Recent, Primăria Buzău a prezentat un proiect pilot pentru amenajarea unui sistem de irigaţii în suprafaţă de peste 25.000 de hectare utilizând apa epurată provenită de la staţia de epurare a municipiului. Iniţiativa ar urma să vină în sprijinul agricultorilor din comunele limitrofe oraşului cu precădere în perioadele secetoase.


Preluat de la: Timpul.md