Un băiețel și o fetiță au văzut lumina zilei datorită intervenției rapide și asistenței medicale de urgență acordate cu profesionalism, grijă și siguranță.
În primul caz, era vorba despre o gravidă de 19 ani cu sarcina în 38-39 săptămîni. Datorită asistenței medicale calificate acordate la timp de membrii echipei AMU, nașterea a decurs fără complicații, s-a născut un băiețel cu scor Apgar 7-8 puncte.
Mama și nou-născutul au fost transportați în stare satisfăcătoare la IMSP Institutul Mamei și Copilului, pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.
În cel de-al doilea caz, o femeie de 25 ani a cerut asistența medicală urgentă la etapa de prespital. Medicii au intervenit la chemare și au primit nașterea unei fetițe de aproximativ 3000 gr., scor Apgar 9 puncte.
Ulterior, lăuza și nou-născutul au fost transportați în stare satisfăcătoare la spitalul ,,Gheorghe Paladi” pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.
Preluat de la: Noi.md