Șeful biroului Interpol Moldova, rămîne în arest la domiciliu

Prin urmare, acesta se va afla în arest preventiv pe un termen de 30 zile.

Potrivit sursei, unul din membrii completului a avut o opinie separată.

Noi.md amintește, la 04 iunie 2024, au fost reținute 4 persoane în urma multiplelor percheziții în cadrul unei anchete comune între Republica Moldova și Republica Franceză, ce investighează o presupusă schemă de corupție prin care persoane publice din Republica Moldova și din alte țări primesc mită pentru a interfera cu publicarea de către INTERPOL a Notificărilor Roșii pentru infractori din diferite țări anunțați în căutare internațională (infracțiuni prevăzute la art. 324 alin. (3) lit. b) și c) din Codul penal al Republicii Moldova).

Menționăm că, la 05 iunie 2024, au fost executate percheziții suplimentare în privința altei persoane, în urma cărora aceasta a fost reținută. Dintre cele 5 persoane reținute, 4 persoane au fost eliberate de către procuror, după aprecierea că nu există temei pentru aplicarea măsurii preventive, adică riscul de eschivare, de împiedicare a bunei desfășurări a justiției și de săvîrșire a altor infracțiuni.

Totodată, la 05 iunie 2024, Procuratura Anticorupție a depus un demers la judecătorul de instrucție, solicitînd aplicarea măsurii preventive – arestul preventiv pe un termen de 30 de zile în privința Șefului Centrului Cooperare Polițienească Internațională a Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne.

Ședința de judecată a avut loc 06 iunie 2024, ora 11:00, iar în rezultatul examinării demersului Procuraturii Anticorupți, judecătorul de instrucție a admis demersul și a dispus aplicarea măsurii preventive – arestul preventiv pentru o perioadă 30 de zile.

La moment, acesta are calitate de învinuit, fiindu-i adus la cunoștință ordonanța de punere sub învinuire la 05 iunie 2024.


Preluat de la: Noi.md