(video) Accident la Ratuș: O fată de 18 ani a ajuns în spital, după ce Skoda în care se afla s-a izbit într-un BMW X5 și într-o altă mașină, apoi s-a răsturnat

„Preliminar, polițiștii au stabilit că un tânăr de 23 de ani, conducând o mașină de model Skoda Fabia, pe traseul R-6 „Chișinău-Orhei-Bălți”, cu direcția de deplasare spre mun. Chișinău, și  având în calitate de pasager pe bancheta din față pe o tânără, de 18 ani, acesta, nu a menținut distanța de automobilul din față, de model BMW X5, ce se deplasa regulamentar în aceeași direcție și l-a tamponat ușor din spate. Totodată, din intenția de a evita o coliziune puternică acesta a schimbat direcția de deplasare spre prima bandă, unde a tamponat lateral un alt automobil, de model Volkswagen, care se deplasa pe prima bandă în aceeași direcție. 

În urma coliziunii automobilul de model Volkswagen a fost proiectat într-un șanț de scurgere, iar Skoda Fabia s-a răsturnat.

Ulterior, de la fața locului pasagera automobilului Skoda Fabia a fost preluată și transportată la Spitalul Raional Orhei pentru acordarea ajutorului medical.

Conducătorii auto au fost supuși verificării cu alcooltestul Drager, rezultatul fiind 0.00 mg/l în aerul expirat. 

La moment, se întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor comiterii accidentului rutier”, a declarat pentru UNIMEDIA, Elena Băetrău, ofițera de presă a IP Orhei.

 


Preluat de la: Unimedia.info