În ultima săptămână, Bursa de la Bucureşti a câştigat peste şapte miliarde de lei la capitalizare

Capitalizarea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a crescut, în această săptămână, cu peste 7,2 miliarde de lei, totalizând 347,17 miliarde de lei, faţă de 339,90 miliarde de lei săptămâna precedentă. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, tranzacţiile cu acţiuni s-au cifrat la 330,62 milioane de lei în intervalul 1 – 5 iulie, în scădere cu 478,4 milioane de lei, faţă de perioada 24 – 28 iunie, când au fost consemnate 809,04 milioane de lei. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 1 iulie, când s-a înregistrat un rulaj de 91,96 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 3 iulie, cu o valoare a tranzacţiilor de 38,22 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost şi în această săptămână cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 56,40 milioane de lei şi o creştere a preţului cu 1,88%. În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Hidroelectrica, cu un rulaj de 40,67 milioane de lei (+2,57%), şi cele ale OMV Petrom, cu 38,70 milioane de lei (+1,11%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Transelectrica (+11,69%), Impact Developer&Contractor (+8,87%) şi ale AAGES (+7,69%). La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Mecanica Ceahlău, cu un declin de 12%, Prebet Aiud (-10,24%) şi ale Turism Felix (-7,74%).


Preluat de la: Timpul.md