1349 de elevi vor obține nota zece din oficiu la examenul de bacalaureat la limba străină. Un ordin în acest sens a fost semnat de Ministrul Educaţiei. Potrivit documentului, nota maximă va acordată tuturor elevilor care au obţinut certificate internaţionale de cunoaștere a limbilor străine.
O elevă care a reuşit această performanţă este Mădălina Zbîrnea, de la Liceul Teoretic „Boris Cazacu” din Nisporeni. Tânăra de 19 ani spune că a studiat intensiv limba lui Balzac la Alianţa Franceză din raionul Nisporeni. În luna februarie, ea a susţinut cu brio examenul DELF 2 şi a obţinut o diplomă care recunoaşte studiile în Europa. Anume acest document o scuteşte de BAC la limba franceză.
„Ca să treci examenul trebuie să ai mai multe 50 de puncte din 100, eu am avut 74,5 Asta înseamnă că am fost scutită de examenul de Bacalaureat. L-au mai susținut mai multe colege de-ale mele care alții le-au trecut, alții nu”, a spus Mădălina Zbîrnea, elevă la Liceul „Boris Cazacu”, Nisporeni.
Tânăra spune că a muncit mult pentru această performanţă. În ultimii doi ani. Mădălina a participat la Olimpiada Raională la Limba Franceză, unde a luat locul doi.
„Am fost și în Franța în clasa 9-a. Am făcut un schimb de experiență timp de două săptămîni într-un sătuc din Franța, după aia am fost și o zi la Paris tot în acest program fost inclus”, a zis Mădălina Zbîrnea, elevă la Liceul „Boris Cazacu”, Nisporeni.
Mădălina spune că după ce va obţine diploma de BAC, va aplica la studii universitare peste hotare.
„După ce o să fac Universitatea în România o să mă duc să lucrez în Belgia, acolo sunt părinții mei, o să încerc să îmi caut un post de muncă acolo. O să încerc să depun la mai multe universități în Iasi, în Cluj-Napoca”, a declarat Mădălina Zbîrnea, elevă la Liceul „Boris Cazacu”, Nisporeni.
În 13 mai, la propunerea Ministerului Educaţiei, Guvernul a aprobat o hotărâre privind anularea examenului de BAC din acest an, din cauza pandemiei, însă proiectul urmează a fi dezbătut în Parlament.
Astfel, probele de la bacalaureat vor fi susţinute în baza mediilor anuale, de la clasele a X-a – a XII-a.
Anul trecut au fost 1008 de absolvenţi cu nota zece din oficiu la limba străină, în 2018 – 785, iar în 2017- 637 de tineri.
Potrivit Ministerului Educației, creşterea numărului elevilor cu performanțe deosebite la nivel internațional denotă interesul sporit față de cunoașterea limbilor străine.
Preluat de la: Publika.md