Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – Sânzienele: Tradiții și obiceiuri. Ce este bine să faci în această zi

„În funcţie de zonă, unul sau altul dintre staturi are rolul principal. În Bucovina, de pildă, Sfântul Ion de Vară se bucură de o ţinere specială, fiind identificat cu Sfântul Ioan cel Nou, ale cărui moaşte se află la Suceava. Oamenii merg acolo în pelerinaj. Există texte scrise care se referă la minunile acestui sfânt – cum a pedepsit el, pe ecleziarhul care a furat din darul oamenilor pentru biserică. Legende transmise pe cale orală povestesc cum Sfântul era păstor şi tatăl lui îl vedea des stând cu privirile pierdute spre cer, rugându-se şi râzând. Odată l-a întrebat ce vede, şi băiatul i-a spus să-şi pună piciorul peste piciorul lui. Atunci tatăl a văzut cerul deschis şi pe Dumnezeu ţinând în mână tunetul care arată ca un bici împodobit cu flori.

În alte locuri, „greutatea” sărbătorii este dată de relaţia cu Sânzienele, nişte zâne bune care zboară noaptea prin văzduh. Mai ales în noaptea dinspre sărbătoarea lor, sunt foarte generoase: dau noroc pentru holde, pentru sănătate. Devin rele numai dacă le supără oamenii.

De Sânziene, fetele culeg florile albe sau galbene numite sânziene şi îşi împletesc din ele cununi şi cingători. Cingătorile sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri şi cosmetice. Cununile se pun pe casă, fiecare membru al familiei are cununa lui. După felul în care se usucă, sunt luate de vânt sau cad, cununile vestesc cine va avea noroc peste an, cine se va căsători, cine va muri.

De Sânziene se strâng plante de leac. Până la Rusalii plantele nu erau bune, erau ciupite de Iele. Acum se culeg pentru tot felul de boli, tot felul de vrăji. În această noapte găseşti mai uşor iarba fiarelor care descuie lacăte. Sunt mai multe procedee. Unul dintre ele este aşa: iei un lacăt, îl legi cu o sfoară şi îl târâi după tine prin iarbă, noaptea în câmp. Când auzi că s-a desfăcut, înseamnă că lacătul a dat peste iarba fiarelor. 

De Sânziene este interzis să te scalzi.


Preluat de la: Unimedia.info