Nemții de la Continental fac o nouă fabrică în România

Grupul german Continental a anunțat lansarea construcției unei noi unități de producție la Sibiu, în urma unei investiții evaluate la 45 de milioane de euro. Această investiție este parțial susținută de fonduri de stat alocate pentru stimularea investițiilor cu impact major în economia românească, notează profit.ro.

Noua fabrică se va întinde pe o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, dintre care 6.500 de metri pătrați vor fi dedicați zonei de producție. Restul spațiului va fi destinat logisticii, birourilor și altor facilități adiționale. Finalizarea construcției este programată pentru sfârșitul anului viitor, urmând ca producția să înceapă în primăvara anului 2026. Pentru a sprijini noile investiții, Continental intenționează să angajeze încă 500 de persoane la Sibiu în următorii ani, pe lângă cei 4.500 de angajați deja existenți. Performanțele Continental în România Continental a raportat recent performanțe solide pentru anul 2023, unitățile sale din România nefiind afectate de crizele globale recente sau de planurile de restructurare ale companiei. Numărul angajaților Continental în România a depășit pentru prima dată 20.000, ajungând la peste 20.300 de persoane, față de circa 19.000 în 2022. Compania a investit anul trecut peste 100 de milioane de euro în activitățile din România.

În ultimele două decenii și jumătate, Continental a investit aproximativ 2.3 miliarde de euro în România, majoritatea fondurilor fiind alocate achiziționării de echipamente noi și dezvoltării personalului. Investițiile au vizat fabricile de componente electronice din Timișoara și Sibiu, fabricile ContiTech din Timișoara și Carei, fabrica de anvelope din Timișoara și centrele de inginerie din Timișoara, Iași și Sibiu. Pentru anul în curs, Continental intenționează să continue angajările în România în funcție de proiectele derulate și să mențină un nivel similar de investiții ca în 2023.
La nivel global, Continental a raportat o cifră preliminară de afaceri de 41,4 miliarde de euro și are aproximativ 200.000 de angajați în 56 de țări. Compania deține cinci unități de producție și patru centre de inginerie în România, localizate în Timișoara, Sibiu, Carei și Iași, și un centru de distribuție a anvelopelor în București. Din cei peste 20.300 de angajați din România, peste o treime sunt ingineri și informaticieni.


Preluat de la: Timpul.md