Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” Bucureşti, medicul Simin Aysel Florescu, afirmă că în unitatea spitalicească ajuns zilnic între 8 și 10 copii cu forme complicate ale rujeolei. Ea crede că este nevoie de reluarea cât mai grabnică a campaniilor de vaccinare.
„Din păcate, a ajuns o constantă a vieţii noastre zilnice în spital internarea a câte şapte, opt, zece copii în fiecare zi, cu rujeolă, din diverse focare, evident, nevaccinaţi. Lucrul ăsta este regretabil, pentru că, după cum ştim, România a fost o ţară din care rujeola dispăruse de foarte mult timp, datorită unei campanii de vaccinare foarte bine susţinute care a prevenit cazuri de rujeolă zeci de ani. Din 1979, când a început campania de vaccinarea de rujeolă în România şi până în anii 2000 nu a mai exista niciun caz”, a afirmat Simin Florescu marţi seară, la Medika TV. Aceasta a explicat că, de obicei, copiii care ajung la spital au forme complicate ale bolii: bronho-pneumonii, afectare encefalitică sau, în cazul bebeluşilor, forme ale bolii care pot fi mortale. Epidemie constantă Simin Aysel Florescu a explicat că există cazuri de rujeolă şi la adolescenţi, dar şi la adulţi care nu îşi cunosc statusul vaccinal, fiind vorba în special despre adulţi care au în familie copii care au făcut rujeolă.
”Acum, practic, reprezintă o epidemie constantă, cu un număr mare de cazuri, cu un număr de decese care poate părea mic, dar gândiţi-vă că aceasta este o boală din care nu trebuie să se moară, pentru că pentru această boală avem un vaccin foarte eficient care previne şi boala, şi complicaţiile şi, evident, şi decesul. Pentru ce trebuie să avem lucrurile astea? Nu ştiu. Nu e bine să ne obişnuim cu faptul că avem rujeolă. Trebuie reluate toate campaniile de vaccinare pentru a preveni această boală, pentru că ceea ce se întâmplă nu este normal”, adaugă medicul. Vaccinarea, încotro? Întrebată care este cauza scăderii ratei de vaccinare în ceea ce priveşte rujeola, Simon Florescu a răspuns că este vorba de ”căderea în derizoriu a unui proces care ţine de intelect”.
”Aş prefera să spun că nu există o explicaţie, în loc să spun că explicaţia constă într-o cădere în derizoriu a unui proces care ţine de intelect, ca să mă exprima mai elegant. Dar realmente este ceva greu de explicat în momentul în care aceşti părinţi (care refuză să îşi vaccineze copiii – n.r.) fac parte dintre cei vaccinaţi şi care au ajuns la această vârstă şi capabili să îşi facă familii şi să procreeze poate tocmai pentru că au fost feriți de aceste boli grave ale copilăriei”, mai afirmă medicul în emisiunea de la Medika TV.
Preluat de la: Timpul.md