Vara 2024, sub ameninţarea fenomenelor meteo: De la temperaturi record la ninsori abundente

Deși experții avertizează că principalul factor determinant este reprezentat de schimbările climatice provocate de om, fenomenul meteorologic El Niño a contribuit la creșterea temperaturilor din ultimul an. Acesta intră acum într-o fază de tranziție care, speră unii, ar putea aduce puțină ușurare spre sfîrșitul verii, deși consecințele asupra vremii sînt greu de prevăzut.

În America Centrală, în El Salvador şi Guatemala, în urma ploilor puternice care au provocat inundaţii şi alunecări de teren s-au înregistrat peste 13 morţi. Autorităţile au prezentat luni un bilanţ al dezastrului şi au făcut apel la populaţie să fie extrem de vigilentă.

Precipitaţiile intense care au căzut începînd de sîmbătă în America Centrală au provocat moartea a cel puţin 13 persoane în El Salvador şi Guatemala. Potrivit autorităţilor din cele două ţări, care au emis luni un nou bilanţ, mii de persoane au fost afectate de inundaţii şi alunecări de teren, transmite marţi Agerpres citînd AFP.

Cea mai grav afectată ţară este El Salvador, unde cinci persoane şi-au pierdut viaţa luni, în urma unei alunecări de teren produse în departamentul Ahuachapan din sud-vestul ţării, potrivit directorului Protecţiei Civile, Luis Amaya.

Directorul Protecţiei Civile din El Salvador a susţinut marţi o conferiţă de presă, în cadrul căreia a declarat că bilanţul victimelor a crescut şi că este posibil să mai apară şi alte situaţii grave şi i-a îndemnat pe oameni să fie vigilenţi, în contextul în care meteorologii au anunţat că ploile vor continua.

El a spus că două persoane au murit luni într-un accident de circulaţie, după impactul cu un copac căzut pe carosabil. Duminică, un alt şofer şi-a pierdut viaţa în circumstanţe similare. Alte trei decese au fost înregistrate ca urmare directă a ploilor abundente.

La rîndul său, preşedintele Nayib Bukele a anunţat pe contul său de pe platforma X că a solicitat Parlamentului să declare ziua de marţi zi liberă, pentru a „reduce riscul de tragedii” şi a decretat stare de urgenţă, pentru a facilita mobilizarea resurselor.

În Guatemala, un cuplu a murit duminică în Sacapulas (vest), după prăbuşirea unui zid din cauza torenţilor de apă de ploaie, a anunţat Protecţia Civilă locală.

Potrivit unui raport al Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, ploile vor continua în America Centrală şi în sudul Mexicului. În fiecare an, sezonul ploios face numeroase victime în America Centrală, una dintre regiunile cele mai vulnerabile la schimbările climatice.

Precipitaţiile abundente s-au abătut, de asemenea, şi asupra regiunilor amazoniene şi andine din Ecuador, provocînd pagube în zece dintre cele 24 de provincii ale ţării, unde au fost raportate alunecări de teren şi inundaţii.

Duminică, o alunecare de teren care s-a produs într-o zonă turistică din apropierea vulcanului Cotopaxi s-a soldat cu şapte morţi şi 22 de răniţi.

În SUA, în timp ce populația din nord-estul și vestul mijlociu a fost anunțată să se pregătească pentru zile de căldură extremă, fiind posibile temperaturi de 41 C în unele zone, în Montana oamenii se confruntă cu o furtună de zăpadă rară în luna iunie şi se așteaptă în continuare „ninsori abundente”.

La nord de Los Angeles, un incendiu masiv de vegetaţie, pe care pompierii nu au reuşit încă să îl lichideze decît în proporţie de 2%, a distrus aproximativ 6.070 de hectare de teren şi a forțat sute de persoane să își părăsească locuințele.

Serviciul meteorologic a precizat că valul de căldură se va extinde din centrul Statelor Unite, prin Midwest și în nord-estul SUA şi va dura pînă sîmbătă. Temperaturile ar putea depăși 41C, iar unele zone agricole ar putea suferi de secetă.

În timp ce în anumite zone ale SUA au fost atinse recorduri de căldură de la începutul acestei luni, Serviciul Național de Meteorologie din Missoula, Montana, a emis o avertizare de furtună zăpadă pentru marți pentru unele zone ale statului, unde se așteaptă ca zăpada să se depună în straturi mari, iar în sudul Mexicului şi în unele părți ale Americii Centrale oficialii s-au pregătit pentru prima potențială furtună tropicală a sezonului, Alberto.

Autoritățile de la Atena, de exemplu, au fost nevoite să închidă Acropole în această săptămînă, deoarece temperaturile au depășit 40 de grade Celsius în mare parte din centrul și sudul Greciei.

Nu este singura țară europeană care se confruntă cu o căldură neobișnuit de mare atît de devreme în timpul verii, ceea ce ridică temeri că se vor repeta fenomenele meteo extreme de anul trecut.

Spania a resimțit și ea efectele schimbărilor meteorologice extreme: inundațiile puternice au forțat aeroportul din Palma de Mallorca să blocheze zborurile, iar în Murcia a fost emisă o avertizare galbenă de ploi.

Dacă v-aţi programat concediul în Italia, trebuie să ştiţi că meteorologii anunţă o săptămînă de foc, cu temperaturi de pînă la 44 de grade Celsius, ca urmare a unui anticiclon african care traversează această ţară.

Termometrele vor înregistra 39-40°C la Roma, Napoli, Terni, Macerata, Florența, Forli și Ferrara, în timp ce vor ajunge la 42-44°C în părțile interioare ale Sardiniei și Siciliei.

La sfîrșitul săptămînii viitoare, anticiclonul va pierde din forță, însă se vor produce fenomene meteo extreme, precum ploi foarte puternice în nord și o scădere generală a temperaturilor în toate regiunile.


Preluat de la: Noi.md