Starea lor, în momentul de faţă este stabilă

Medicul Bogdan Opriţa, şeful UPU SMURD – Bucureşti, a declarat, joi seară, că cei doi pacienţi răniţi în explozia de la Dedeman Botoşani şi care sunt internaţi la Spitalul Floreasca din Capitală sunt în stare foarte bună. Cei de la Botoşani au fost externaţi, iar cei transferaţi la Iaşi sunt şi ei în stare stabilă, potrivit news.ro

”Am primit aceste 2 victime. Problema cu victimele arse este că întotdeuna trebuie tratate cu maximă seriozitate în sensul de a considera că leziunile pe care le-ar putea avea, sunt mult mai grave decât cele pe care le au aparent. Pentru că totul provenea dintr-o explozie, au trebuit să fie şi investigaţii, trebuia să le facem şi CT, să aibă toate consulturile. Au ajuns în Unitatea de îngrijire a arşilor gravi”, a declarat dr. Bogdan Opriţa, joi seară, la Medika TV. Medicul s-a referit şi la starea pacienţilor duşi la spitale, în urma exploziei de la magazinul de bricolaj din Botoşani. El a precizat că pacienţii sunt stabili, iar o parte dintre ei au fost externaţi. ”Starea lor (a pacienţilor internaţi la Floreasca – n.r.), în momentul de faţă este stabilă. Unul dintre ei a evoluat chiar foarte bine şi sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să evolueze şi cel de-al doilea. Cei care au fost internaţi la Botoşani am înţeles că au fost chiar externaţi, iar la Unitatea de îngrijire a arşilor grav de la Iaşi avem informaţii că starea este stabilă, doar a unuia dintre ei este mai complicată”, a spus Opriţa. Medicul Bogdan Opriţa a tras un semnal de alarmă privind lipsa unei bănci de piele. ”Ne lipseşte banca de piele, dar sperăm că vom avea în curând, cu ajutorul noului manager”, a subliniat Opriţa.


Preluat de la: Timpul.md