Cinci intervenţii ale medicilor de la Ambulanţă, în cazul unor persoane cărora li s-a făcut rău în secţii de votare

Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Prahova au avut, duminică, cinci intervenţii la secţii de votare din judeţ, unde unor persoane li s-a făcut rău. În cele mai multe dintre situaţii, este vorba despre vârstnici care au acuzat ameţeli sau stări de leşin.

În decurs de câteva ore, de la deschiderea secţiilor de votare şi până la ora 16:30, echipajele de la Serviciul de Ambulanţă Prahova au avut, în urma unor apeluri la 112, cinci intervenţii la secţii de votare. În trei dintre cazuri a fost nevoie de intervenţii ale secţiei din municipiul Ploieşti. Unul dintre apeluri a fost pentru o femeie de 79 de ani care acuza junghi toracic şi care, după evaluare şi tratament, a refuzat transportul la spital. Tot la o secţie de votare din Ploieşti, un bărbat de 92 ani a avut nevoie de ajutor după ce acuzat ameţeli. El a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. La acelaşi spital a ajuns, direct din secţia de votare, o femeie de 84 de ani care a leşinat. Şi în Câmpina, o femeie de 60 de ani a leşinat în momentul în care a mers la vot, ea refuzând transportul la spital.

În localitatea Nistoreşti, echipajul de la Ambulanţă a intervenit în cazul unui bărbat de 37 de ani cu stare de agitaţie. Pacientul a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal din Câmpina.


Preluat de la: Timpul.md