„Domul de căldură” a adus temperaturi record

Aproximativ 31 de milioane de persoane din California de Nord, din sudul statului Arizona şi din regiunile texane aflate mai la est, sînt vizate de avertizări de caniculă emise de Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS), valabile pînă sîmbătă.

Aceeaşi regiune s-a confruntat vara trecută cu mai multe săptămîni marcate de o vreme extrem de călduroasă, informează Reuters, potrivit Agerpres. Unul dintre cele mai fierbinţi puncte este regiunea Las Vegas, unde temperatura maximă a atins joi 43,8 grade Celsius, un nou record pentru oraşul din Nevada, potrivit Associated Press.

Alte zone din Arizona, precum California şi Nevada, au doborît, de asemenea, recorduri, cu un grad sau două, inclusiv în Parcul Naţional Death Valley (Valea Morţii) din California care este cel mai jos punct din ţară, situat la 59 de metri sub nivelul mării, şi unul dintre cele mai fierbinţi zone de pe Pămînt. Aici a fost înregistrată o temperatură maximă record pentru această dată, 50 de grade Celsius, fiind depăşit recordul anterior de 49,4 grade Celsius care data din 1996, conform Associated Press.

Înregistrările meteorologice din această regiune datează din 1911. Phoenix a fost unul dintre oraşele din regiune care au cunoscut cele mai caniculare veri înregistrate în 2023.

Capitala Arizonei a îndurat temperaturi maxime care au depăşit 43 de grade Celsius timp de 55 de zile consecutive, un record. Vara trecută, 645 de persoane au murit în zona Phoenix din cauza problemelor de sănătate provocate de căldură. Drept răspuns, pompierii locali vor începe în această vară să folosească imersiunea în gheaţă pentru a îngriji victimele unui accident vascular cerebral provocat de căldură.

Tehnica prevede ca personalul de salvare să împacheteze pacienţii în gheaţă în drum spre spital pentru a le scădea rapid temperatura corporală, au declarat pompierii în timpul unei demonstraţii pentru presa locală.

Meteorologii au declarat că este dificil să se facă o asociere între căldura record care afectează sud-vestul Statelor Unite în ultimii ani şi schimbările climatice provocate de om, însă astfel de extreme devin tot mai frecvente pe fondul încălzirii globale.


Preluat de la: Noi.md