Hayley și Trevor au cumpărat casa în 2020 și de atunci s-au interesat de la vecinii despre istoria ei. Au aflat, de asemenea, că în zonă erau și alte case cu tuneluri similare.
„Cea mai nebunească teorie pe care am auzit-o este că tunelul a fost folosit în perioada de prohibiție pentru a face contrabandă cu alcool din Canada, pentru că este atît de aproape. Încă sînt găsite multe sticle din perioada prohibiției în zona noastră”, spune Hayley.
Potrivit acestei teorii, tunelul ar fi fost folosit între anii 1920 și 1933. În acea perioadă, Lacul Huron și rîul vecin St. Clair au devenit căi navigabile problematice pe care navigatorii și organizațiile infracționale le foloseau pentru a aduce alcool de contrabandă de la nord de graniță. Zona a fost responsabilă pentru 75% din contrabanda cu alcool din perioada prohibiției, potrivit experților.
După ce au aflat că ar avea o legătură cu această parte a istoriei, soții Gilmartin au făcut o filmare în timp ce se scufundau în tunel și au postat-o pe TikTok, clipul fiind vizionat de milioane de ori. Hayley spune că în camera misterioasă există un perete din lemn și că îndepărtarea lui este următorul pas pe care vrea să-l facă, lucru care poate duce la o descoperire și mai interesantă, pe care, cu siguranță, o va filma.
Preluat de la: Noi.md