Trump spune că procesul în care a fost condamnat a fost dificil pentru soția sa

„Se descurcă bine, dar cred că este foarte greu pentru ea”, a spus candidatul republican în alegerile din noiembrie într-un interviu difuzat, duminică, la Fox News. „Trebuie să citească toate gunoaiele astea (…) Cred că toată chestiunea asta a fost probabil mai grea, în multe privinţe, pentru familia mea decît pentru mine”, a adăugat el.

După două zile de deliberări, cei 12 juraţi l-au declarat, joi, în unanimitate, vinovat pe Donald Trump de cele 34 de delicte de falsificare de documente contabile menite să ascundă o plată de 130.000 de dolari către Stormy Daniels pentru a evita un scandal sexual chiar înainte de alegerile prezidenţiale din 2016.

Este pentru prima oară în istoria SUA cînd un fost preşedinte este condamnat penal. Trei dintre copiii lui Donald Trump au fost prezenţi la tribunal în ultimele zile ale procesului, dar nu şi soţia sa, care nu a fost decît foarte puţin implicată în campania electorală, nu a asistat la nicio întrunire electorală şi a fost rar văzută alături de Donald Trump în public.


Preluat de la: Noi.md