Armata israeliană anunță că a încheiat luptele de la Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza, după ce a distrus 10 km de tuneluri ale Hamas

În partea de sud a Fâşiei Gaza, forţele israeliene, care au început o ofensivă în Rafah, susţin că au găsit lansatoare de rachete şi alte arme, precum şi puţuri de tunel construite de Hamas în centrul oraşului. Trupele israeliene urmăresc să elimine formaţiunile de luptă ale Hamas în oraşul de la graniţa cu Egiptul, potrivit News.ro. 

Într-un bilanţ actualizat după mai bine de două săptămâni de lupte intense în Jabalia, armata israeliană a declarat că trupele şi-au încheiat operaţiunea şi s-au retras pentru a se pregăti pentru alte operaţiuni în Gaza. În timpul operaţiunii, trupele au recuperat cadavrele a şapte dintre cei 250 de ostatici pe care militanţii conduşi de Hamas i-au răpit atunci când au luat cu asalt graniţa cu Israelul, la 7 octombrie anul trecut, şi au ucis aproximativ 1.200 de persoane, potrivit bilanţului israelian. De atunci, peste 36.000 de palestinieni au fost ucişi în războiul aerian şi terestru purtat de Israel în Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas, iar o mare parte din enclava dens populată se află în ruine. 

În Jabalia, o zonă urbană dens populată de refugiaţi din războiul din 1948 de la fondarea Israelului, şi de urmaşii acestora, Hamas a transformat „zona civilă într-un complex de luptă fortificat”, se arată în comunicatul militar. Trupele israeliene au ucis sute de militanţi în lupte directe şi au confiscat cantităţi mari de armament şi au distrus lansatoare de rachete pregătite pentru utilizare, arată comunicatul IDF. 

Forţele israeliene au dezactivat o reţea de tuneluri pline cu arme, care se întindea pe o distanţă de peste 10 km 

În subteran, forţele israeliene au dezactivat o reţea de tuneluri pline cu arme, care se întindea pe o distanţă de peste 10 km, şi l-au ucis pe comandantul batalionului districtual al Hamas, se mai spune în comunicatul de la armata israeliană.  

Israelul dă vina pe tactica luptătorilor Hamas de a se infiltra în zonele rezidenţiale pentru numărul mare de victime civile din timpul războiului. Hamas neagă însă folosirea civililor ca scuturi umane. 

Jabalia a fost afectată de lupte intense timp de săptămâni, ceea ce a scos în evidenţă dificultatea Israelului de a distruge unităţile Hamas. 

Au fost săptămâni de lupte grele în Jabalia în primele etape ale campaniei israeliene, iar în ianuarie, armata a declarat că a ucis toţi comandanţii Hamas şi a eliminat formaţiunile de luptă din zonă ale grupării care conduce Fâşia Gaza. 

Însă promisiunea premierului israelian Benjamin Netanyahu de a eradica Hamas ca forţă politică şi de luptă s-a lovit de rădăcinile adânci ale grupului islamist în ţesutul social din Gaza. 

Secretarul de stat american Antony Blinken a îndemnat miercuri Israelul să elaboreze un plan postbelic pentru Gaza, avertizând că, în lipsa unui astfel de plan, este posibil ca noile câştiguri militare să nu fie durabile, iar haosul, anarhia şi o revenire a Hamas ar putea apărea.


Preluat de la: Unimedia.info