Despăgubiri colosale pentru familia lui Schumacher, din partea unei reviste

Publicaţia germană Die Aktuelle a publicat o fotografie a lui Schumacher pe coperta ediţiei sale din aprilie 2023.

Pe coperta revistei figura o fotografie a fostului pilot, cu titlul „Michael Schumacher: primul interviu!”. Un subtitlu spunea: „Pare înşelător de real”.

În paginile interioare a devenit evident că tabloidul scria despre un interviu fals, generat de un site web de inteligenţă artificială, amintește BBC, potrivit News.ro.

Michael Schumacher, în vîrstă de 55 de ani, nu a mai fost văzut în public de cînd a suferit răni grave la cap, într-un accident de schi în decembrie 2013.

Un purtător de cuvînt al familiei a confirmat, pentru agenţia de presă Reuters, sentinţa împotriva grupului media Funke, editorul revistei.

Editorul revistei Die Aktuelle a fost concediat la două zile după publicarea articolului, iar Funke media a cerut scuze familiei.

De la accidentul din 2013, familia lui Schumacher a făcut mari eforturi pentru a proteja intimitatea fostului pilot. Drept urmare, nu se ştie care este starea lui Michael Schumacher. Se crede că el este la locuinţa din Elveţia a familiei.


Preluat de la: Noi.md