Despre aceasta informează Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), după ce a finalizat procesul de recepționare a cererilor pentru granturi oferite de proiectul AGGRI.
„În rezultatul recepționării dosarelor depuse, valoarea totală a granturilor solicitate de aplicanți este de peste 21 milioane de dolari, iar valoarea totală a investițiilor ar constitui peste 47 de milioane de dolari”, susține AIPA.
Valoarea maximă a unui grant este de 1 milion de dolari, însă nu mai mult de 50% din valoarea investiției eligibile.
Printre investițiile eligibile se numără construcția sau modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea exploatațiilor cu tehnică sau utilaje, dotarea exploatațiilor cu unitate de procesare a furajelor, achiziționarea animalelor de prăsilă și investiții în eficiența energetică a exploatației (stație de biogaz și panouri fotovoltaice).
AIPA menționează că, în termeni proximi, va efectua controlul administrativ a cererilor depuse și ulterior va transmite spre evaluare Comisiei de Evaluare și Selectare. Granturile vor fi acordate, pe bază de concurs aplicanților care vor acumula cel mai mare punctaj.
Precizăm că, cel de-al doilea apel de granturi al Proiectului AGGRI destinat fermelor de ovine și caprine, specializate în producția de lapte și/sau carne a fost lansat.
Preluat de la: Noi.md