Este vorba despre zona Hîrlăului, unde încă mai pot fi găsite cobze și chiar cobzari, foarte puțini, dar și nordul județului Iași, și Botoșani partea de sud, unde prin anii 1990 s-au construit cobze. sînt aprecieri făcute de Sașa-Liviu Stoianovici, cobzar, membru al formației Balkan Taksim, muzeograf.

Potrivit lui Sașa-Liviu Stoianovici, cobza se mai păstrează astăzi, de pildă, sub forma ei de cobză de fabrică, în mediul rural tradițional, în zona Sucevei. Mai sînt cobzari în Teleorman și mai mulți în București, care, la fel ca și dînsul „s-au lăsat vrăjiți de poveștile cobzei”.

El a remarcat că vorbește, în general, despre cobză, la fel ca și despre alte instrumente, ca avînd prezențe constante. În opinia sa, e posibil, ca și orice alt element cultural, și prezența cobzei într-o anumită regiune să fi fost întreruptă de diverși factori economici și sociali.

Sașa-Liviu Stoianovici consideră interesantă ideea unei „continuități fără de tăgadă” a cobzei, dar, în același timp spune că au existat comunități umane care au migrat, care din diverse motive și-au refăcut satele și-au refăcut relațiile sociale. Și atunci, prezența continuității acestei cobze, în lumina acestor lucruri, poate fi supusă sub semnul întrebării.

Cobzarul spune că în nordul județului Iași și Botoșani, partea de sud, s-au construit cobze și au existat cel puțin doi meșteri care construiau cobze la comandă, în general urmînd tiparele din vechime. Acolo pînă astăzi s-a păstrat cel mai vechi model de cobză, din punct de vedere al structurii ei, dar și din punct de vedere al interpretării.

Potrivit lui Sașa-Liviu Stoianovici, caracterul cobzei este cu posibilități de interpretare solistică, ceea ce recomandă cobza și pentru acest secol și pentru secolele următoare. Astfel că poate spune un „da” pentru cobza ca instrument modern.

Preluat de la: Noi.md