Așa că cercetătorii au fost nevoiți mai întîi să întărească fragmentele de os, înainte de a le reasambla. Apoi au creat modelul . „Cred că ne poate ajuta să înțelegem cine erau”, a spus dr. Emma Pomeroy, paleoantropolog la Universitatea din Cambridge.
„Este extrem de interesant și este un privilegiu enorm să poți lucra cu rămășițele oricărui individ, dar mai ales cu unul atît de special”, a spus ea pentru BBC News.
Craniul pe care se bazează modelul a fost găsit în Peștera Shanidar din Kurdistanul irakian. Rămășițele a cel puțin 10 bărbați, femei și copii de Neanderthal au fost dezgropate acolo în anii 1950. Cînd un grup britanic a fost invitat acolo de autoritățile kurde în 2015 și a găsit un nou schelet – numit Shanidar Z – care includea o mare parte din partea superioară a corpului individului, inclusiv coloana vertebrală, umerii, brațele și mîinile. Craniul era în mare parte acolo și el, dar turtit într-un strat de 2 cm grosime, probabil din cauza unei stînci căzute peste el.
„Craniul era la fel de plat ca o pizza”, a spus profesorul Graeme Barker de la Cambridge, care conduce noile săpături de la Shanidar. Cu permisiunea departamentului local de antichități, fragmentele de craniu au fost aduse în Marea Britanie în blocuri de sedimente pentru a începe procesul minuțios de a le pune la loc. Puzzle-ul complicat a durat mai mult de un an. Craniul reconstruit a fost apoi scanat, iar o variantă imprimată le-a fost trimisă artiștilor olandezi Adrie și Alfons Kennis, renumiți pentru priceperea lor de a crea reprezentări fidele ale oamenilor antici pe baza rămășițelor lor osoase. Din analizele făcute de experți, probabil că femeia a murit la peste 40 de ani.
Acest lucru este indicat de dinții ei, care sînt uzați aproape pînă la rădăcini. „În momentul în care dinții devin atît de uzați, mestecatul nu mai este atît de eficient” , a explicat Pomeroy. „Avem și alte semne de sănătate dentară precară – unele infecții, unele boli ale gingiilor, de asemenea. Cred că a ajuns la sfîrșitul natural al vieții”, a adăugat ea.
Preluat de la: Noi.md