Să aducem niște exemple recente.
O atmosferă rece
În SUA continuă persecuțiile ex-președintelui Donald Trump, care în ajunul alegerilor urmează a fi condamnat în patru dosare penale. Procurorii susțin că Trump a încălcat ordinul privind nedivulgarea informației, menit să-l împiedice să-i atace pe cei implicați în acest caz.
Trump este acuzat de falsificarea rapoartelor pentru tăinuirea achitării sumei de 130 mii de dolari SUA actriței porno Stormy Daniels înainte de prezidențialele din a.2016. El pledează nevinovat, la fel cum nu recunoaște că ar fi avut vreo relație ci Daniels.
Acum în instanța New York au început audierile în dosarul penal al fostului (da poate și viitorului) președinte SUA. Părăsind instanța după una dintre ședințe, Trump a demonstrat copiile materialelor din mass-media cu criticile acuzațiilor împotriva sa, și a mai repetat încă odată, că dosarul este unu politic.
«Este foarte nedrept, foarte rău, — le-a spus el jurnaliștilor. — Întreaga lume urmărește această mistificare ».
Trump și-a mai exprimat nemulțumirea privind temperatura din sala de judecată, mărturisind că i-a fost frig.
Cu adevărat, frig, căci la New York are loc o veritabilă psihoză față de acest politician. Acest oraș măreț, unde este concentrată elita americană și mondială, orașul «Mărul mare», cum este numit uneori, unde din vechime au fost concentrați cetățenii de orientare antirepublicană. Este orașul-bastion al puterii Democratice din SUA, orașul aspirațiilor stîngiste și pro-liberale. Elitele SUA nici nu-și ascund ne-dorința de a-i permite lui Trump să participe la alegerile prezidențiale din acest an. Asta chiar dacă majoritatea populației acestei țări îl sprijină pe Trump-politicanul. Conform sondajelor, azi el îl devansează pe actualul președinte Biden și este posibilul învingător în viitoarele alegeri.
Printre republicani el nu are concurenți. S-ar părea, totul e simplu, dar nu este așa. Ar fi simplu, dacă noi am trăi într-o societate corectă. Însă azi corectitudinea este doar visul ultimilor idealiști occidentali. Destinul poeziei, literaturii și a filozofiei. Pe arena politică nu o poți vedea.
Acestea-s realitățile celei mai mari democrații din lume. Persecutarea lui Trump și a adepților lui continuă, iar procesul împotriva acestui politician este parte a complotului forțelor globaliste împotriva a tot ce este patriotic și conservator în această țară mare. Ce e mai interesant va începe după ce el va birui în alegeri și noi, posibil, vom vedea măreața democrație în pragul unui război civil, căci în SUA se decide soarta nu doar a acestei federații, ci a întregii lumi.
«Cei de dreapta să nu se adune!»
Acum să trecem la Europa. Și pe continentul nostru se desfășoară o bătălie mare între forțele conservatoare, de dreapta, patriotice și forțele globaliste, antinaționale, anti-conservatoare. Zilnic, noi publicații în mass-media uimesc prin faptele nedrepte ale celor de la putere, ale forțelor care au acaparat controlul asupra vechiului continent.
În a doua jumătate a lui aprilie, cele mai semnificative figuri ale flancului european de extremă dreaptă s-au adunat la conferința anuală de la Bruxelles. Evenimentul a devenit parte a campaniei lor preelectorale în ajunul alegerilor Parlamentului European din iunie, în urma cărora forțele conservatoare, de dreapta și ultra-dreapta, speră să-și consolideze acolo reprezentanța. De altfel, conferința în sine nu ar fi atras atenția mass-mediei, dacă autoritățile capitalei belgiene nu ar fi încercat să interzică desfășurarea ei. Era o încălcare evidentă a libertății de întrunire, deci nu este de mirare că instanța a ținut partea organizatorilor evenimentului, și acesta a continuat.
Despre ce este vorba. Conferința de două zile a partidelor de extremă dreaptă , la care au participat mulți dintre greii politicii europene – cum ar fi premierul maghiar Victor Orban – a fost organizată de Fundația Edmund Burke cu sediul la Haga, cu sloganul «Conservatismul național, păstrarea statului național în Europa ». Însă din start lucrurile nu au mers. Se preconiza, că conferința națională a conservatismului va dura două zile și-i va avea oaspeți pe Victor Orban din Ungaria și Nigel Farage din Marea Britanie, dar peste două ore după deschiderea evenimentului polițiștii au intrat în sala Claridge, situată în apropiere de Cartierul European, pentru a informa organizatorii despre necesitatea opririi de urgență a evenimentului. Unul dintre organizatori a spus jurnaliștilor, că «autoritățile au decis să închidă evenimentul din cauza unor posibile dezordini publice».
Totul a început cu acțiunile primarului de Bruxelles Emir Cyrus. Politicianul a interzis desfășurarea conferinței în capitala Belgiei și a UE. Fapta foarte democratică ne permite să credem, că în Europa modernă democrația există nu pentru toți. De altfel, această decizie a avut și tenta ideologică, pe care primarul Emir Cyrus , membru al partidului socialist în trecut, nici nu a ascuns-o. «Extrema dreaptă nu este binevenită»,— a scris el într-o postare pe rețeaua Х, unde anunța despre decizia de a interzice evenimentul care începuse deja. «Dat fiind că în Flandra stînga este în minoritate, oriunde ei au puterea (în Belgia ), ei încearcă să o folosească pentru a intimida dreapta »,— a reacționat un alt participant la conferință, europarlamentarul belgian Tom Vandendriessche, reprezentantul popularului partid naționalist flamand Vlaams Belang. Așa este. Dar, fără exagerare, principala victorie de PR pentru extrema dreaptă a fost reacția premierului belgian Alexander De Croo, care a numit ceea ce s-a întâmplat în Claridge „inacceptabil”. «Autonomia municipală este piatra de temelie a democrației noastre, dar nu poate depăși niciodată constituția belgiană, care a garantat libertatea de exprimare și de întrunire pașnică din 1830. Interzicerea adunărilor politice este neconstituțională. Punct»,— a scris el pe aceeași rețea de socializare X.
Unele forțe politice beneficiază de susținere la nivel federal și național. Principalele mass-medii europene fac lobby intereselor acestora, altele la nivel federal, sub conducerea Bruxellesului, ajung în ilegalitatea politică, fiind marginalizate și discreditate la nivelul opiniei publice. Adică, valorile democratice există, dar nu pentru toți, ci doar pentru cei aleși. Interesele altor forțe – de dreapta, conservatoare, tradiționaliste, – fiind respinse și blocate.
Poate fi oprit declinul Europei?
Toate acestea-s urmarea politicii îndelungate și planificate de distrugere a valorilor naționale, tradiționale ale vechii Europe. A Europei care își are rădăcinile în antichitate, în epoca Renașterii, în tradițiile creștine. Mass-media a devalorizat în așa măsură conștiința de sine a europenilor, a desacralizat și marginalizat populația, că acești oameni nici măcar nu înțeleg ce se petrece. Mulți dintre europenii actuali nu înțeleg că are loc nimicirea planificată a civilizației noastre europene, care acum este sub ocupația coloanei a cincea, a oamenilor care urăsc cultura și civilizația noastră, valorile și istoria noastră.
Însă autoritățile de la Bruxelles nu se opresc. În mod intenționat, ele populează Europa cu noi și noi valuri de imigranți, în majoritate – oameni tineri și sănătoși, apți pentru recrutare. Ce va fi, dacă cantitatea se va transforma în calitate? Oare în viitorul apropiat ei nu vor nimici lumea noastră? Deja în Germania emigranții violează femeile și copiii, agresează adolescenții albi, deja în Suedia ai șanse mari să devii politician și activist civic, dacă ești imigrant sau transgender. Unui suedez, neamț sau francez simplu nu i se permite acest lucru. Deja azi pe străzile Britaniei, mărețe altă dată, vezi patrule islamice, care bat femeile pentru fustele scurte și bărbații pentru că beau bere. Europeanul se va trezi oare, ca să se întrebe ce se petrece în casa lui, încotro este el condus? Căci este un genocid total al vechii Europe și a populației acesteia. Este ceea ce marele filozof german Oswald Spengler a numit declinul Europei. Nimeni nu va ajuta omul care nu dorește să trăiască și să lupte. Nimeni nu va ajuta omul care are creierul, voința și rațiunea degradate. Un asemenea om, o asemenea familie, o asemenea societate nu are viitor. Uitarea și moartea – iată soarta ei.
Noi trebuie să înțelegem, că schimbările epocale din societatea noastră sunt un proces intenționat și creat de om, în spatele căruia există forțe conștiente de scopul lor, iar acest scop este distrugerea completă și irevocabilă a tot ceea ce este tradițional, tot ceea ce este conservator, tot ceea ce este sănătos în lumea occidentală. Eliberarea de aceste forțe , revenirea la cultura și civilizația proprie trebuie să devină piatra de temelie a viitoarei ”Europe a națiunilor”, a Occidentului liber de experimentele celor din culisele mondiale.
Veaceslav Matveev
Preluat de la: Noi.md