La mai bine de trei ani de la moartea lui Mardaona, nu există încă prea multe certitudini în legătură cu decesul său. Noul raport privind cauzele morţii sale ar putea chiar să pună sub semnul întrebării procedurile penale lansate împotriva celor opt cadre medicale acuzate că au jucat un rol în moartea sa, relatează Ouest France și News.
Mundo Deportivo scrie că un expert medico-legal a efectuat o investigaţie la cererea lui Leopoldo Luque, neurochirurgul lui Pibe de Oro. Scopul acestei a doua expertize a fost acela de a contesta examenul medical efectuat în 2021, care îi considera pe Luque şi pe alţi medici responsabili de moartea fostului jucător.
De la începutul procedurilor judiciare, acuzaţii au negat orice neregulă în tratamentul aplicat lui Maradona, care a murit la doar 60 de ani.
Suspiciunile s-au înmulţit în urma morţii campionului mondial, iar cabinetele medicilor şi locuinţele sale au fost percheziţionate de poliţie. În urma acestor percheziţii, procurorii au decis în cele din urmă să îi acuze pe cei opt profesionişti de omor, iar acum ei riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare. Procesul va începe la 4 iunie.
Potrivit raportului medicului legist Pablo Ferrari, publicat luni, ritmul cardiac neregulat şi ridicat al lui Maradona ar putea fi de origine naturală sau rezultatul unui factor „extern”.
Spre exemplu, un drog precum cocaina, de care nativul din Lanus făcuse abuz în trecut, ar fi putut fi, aşadar, cauza.
Această nouă ipoteză marchează o răsturnare de situaţie în cazul morţii legendei fotbalului.
„Nu există noutăţi în acest caz. Criticile au vizat chiar contraexpertiza, care a fost pregătită în 72 de ore şi se bazează pe o parte minimă a probelor prezentate de apărare”, au transmis procurorii.
Maradona a murit la 25 noiembrie 2020, la vîrsta de 60 de ani, de insuficienţă cardiacă acută, în timp ce se recupera după o operaţie suferită la creier.
Preluat de la: Noi.md