Există unele tipuri de caşcaval produs din soia care conţin cazeină, o proteină din lapte care contribuie la coagularea acestuia, constituind cel mai important component al brînzeturilor.
Produsele de post din soia nu trebuie consumate zilnic
În ceea ce priveşte produsele de post din soia, specialiştii spun că acestea nu sînt tocmai recomandate.
În niciun caz nu trebuie să mîncăm zilnic astfel de produse. Deşi sînt fabricate din soia, aceasta este modificată genetic şi combinată cu mulţi aditivi alimentari, respectiv E-uri, pentru ca produsul finit să semene, atît din punctul de vedere al gustului, al mirosului, cît şi al culorii, cu alimentul pe care îl imită – salam, parizer, pateu, crenvurşti, caşcaval, spun medicii.
Brînza tofu, cea mai indicată!
Dintre toate aceste produse din soia, cea mai sănătoasă este brînza tofu. Evident, singura condiţie este ca soia să nu fie modificată genetic. După tofu, pe locul următor se află laptele de soia. Acesta se poate bea zilnic, avînd în vedere că el este consumat şi de către persoanele cu intoleranţă la lactoză.
Pateul din soia conţine mulţi aditivi, la fel ca şi cel animal, de altfel. La fel şi salamul sau crenvurştii de post. Şniţelul, în afara E-urilor conţinute, este şi prăjit în ulei, iar caşcavalul ne poate întinde o mare capcană, din cauza ingredientelor „de dulce” pe care le conţine uneori.
Potrivit specialiştilor, cel mai bun mod de a consuma soia este acela de a o prepara acasă, tradiţional, la cuptor.
Surse de proteine în perioada postului
În perioada postului, proteinele necesare bunei funcţionări a organismului ni le putem furniza din mazăre, fasole, linte, năut, soia nemodificată genetic şi măsline.
Seminţele de floarea-soarelui, de dovleac, nucile, migdalele, arahidele, alunele de pădure conţin de trei ori mai mule proteine decît carnea.
Preluat de la: Noi.md