O familie din Statele Unite a avut parte de un șoc după ce fiica lor s-a plâns săptămâni la rând că aude niște zgomote în camera ei. Ceea ce copila credea că este „un monstru” s-a dovedit a fi un stup uriaș cu peste 50.000 de albine, informează People.
Fiica lor le-a spus de nenumărate ori părinților săi că „are un monstru în cameră” și că zgomotele se aud toată noaptea. Ashley Massis Class, mama fetiței, a încercat să-i explice că monștrii nu există, însă cea mică a insistat. „Spunea că aude un monstru în peretele dormitorului, dar ne uitasem la un film cu monștri. Nu vorbea foarte bine și când încerca să explice noi înțelegeam că spune că are un monstru în dulap”, a povestit mama. „I-am spus că nu e nimeni în dulap. Făceam glume cum că ne luptăm cu monstrul. I-am dat o sticlă cu pulverizator plină cu apă ca să îl stropească pe monstru dacă îl vede. Se speria foarte tare. A stat în camera noastră și continua să spună că sunt monștri acolo. Ne gândeam că poate este supărată deoarece tocmai născusem în februarie și înainte fusesem însărcinată și obosită”, a mai spus mama.
Dezlegarea misterului Câteva săptămâni mai târziu, însă, Ashley și soțul ei au observat câteva albine intrând în podul lor. Aceștia locuiesc într-o casă de fermă veche de 100 de ani, așa că au decis să cheme o companie de dezinsecție. „Ne-au spus că sunt albine, probabil în căutare de un loc în care să stea. Nu le-au omorât deoarece sunt pe cale de dispariție”, a explicat Ashley. Cuplul a chemat apoi un apicultor care să astupe gaura prin care intră albinele. „Apicultor după apicultor ne-au spus că nu sunt încă în casă. Au făcut o gaură în podul nostru și au spus că nu văd nimic. Până când un altul a observat totuși ceva și a aflat că se duc, de fapt, într-un zid care este deasupra camerei fiicei mele”, a spus mama.
Apicultorul a mers cu o cameră termică pentru a evalua situația. „La început am crezut că este un corp. Apicultorul a spus că probabil este un stup. A luat un ciocan și a distrus peretele. Au ieșit o grămadă de albine, iar din perete curgeau șiroaie de miere. Părea că e sânge pe pereții roz ai fiicei mele. Foarte ciudat. A fost un coșmar”, a mai afirmat aceasta. În final, apicultorul a scos peste 50.000 de albine din peretele camerei și câteva kilograme de miere.
Preluat de la: Timpul.md