Despre acest lucru a anunțat vineri Mao Ning, purtătorul de cuvînt al Ministerului chinez de Externe.
În timpul vizitei, președintele Chinei Xi Jinping se va întîlni cu Olaf Scholz, iar premierul Consiliului de Stat Li Qiang va purta negocieri cu acesta, în cadrul cărora cele două părți vor face schimb de opinii cu privire la relațiile bilaterale și la chestiuni de interes reciproc.
Mao Ning a declarat că China consideră întotdeauna Germania drept un partener important pentru o cooperare reciproc avantajoasă și sprijină aspirația acesteia de a juca un rol mai important în Europa și în lume.
China și Germania sînt beneficiarii dezvoltării reciproce și, în același timp, orientează dezvoltarea relațiilor dintre China și UE într-un mod durabil și pe termen lung, aducînd astfel mai multă stabilitate în lume, a declarat diplomatul chinez.
Anul acesta se împlinesc 10 ani de la stabilirea relațiilor de parteneriat strategic cuprinzător între China și Germania. China este dispusă împreună cu Germania să folosească viitoarea vizită ca pe o oportunitate favorabilă de a consolida înțelegerea și încrederea reciprocă, de a aprofunda cooperarea pragmatică și a promova dezvoltarea relațiilor bilaterale, aducînd astfel contribuții mai mari la pacea și prosperitatea mondială, a rezumat purtătoarea de cuvînt a Ministerului chinez de Externe.
Preluat de la: Noi.md