Daniel Vodă a declarat că Guvernul înțelege importanța asigurării condițiilor adecvate pentru Procuratura Anticorupție (PA) în lupta împotriva corupției. Acesta a menționat că Executivul este deschis să continue discuțiile cu PA în vederea identificării unor „opțiuni acceptabile” pentru o nouă clădire.
„Guvernul înțelege importanța asigurării condițiilor adecvate pentru Procuratura Anticorupție în lupta împotriva corupției la cel mai înalt nivel. Ca și în cazul altor instituții publice, recunoaștem necesitatea unui sediu adecvat și a resurselor suficiente pentru ca Procuratura Anticorupție să își îndeplinească eficient mandatul său vital. La rîndul nostru, avem toată deschiderea să continuăm comunicarea instituțională cu PA pentru identificarea unor opțiuni acceptabile pentru toate părțile implicate”, a declarat Daniel Vodă.
Precizăm că, pe 2 aprilie, într-un mesaj pe Facebook, Veronica Dragalin a atras atenția că, potrivit modificărilor legislative, începînd cu 1 aprilie, instituția pe care o conduce a rămas „total descoperită” cu privire la asigurarea operativă pe dosarele de competență. Mai exact, Dragalin susține că, din lipsă de spațiu, PA nu poate investiga cauzele de corupție la cel mai înalt nivel, or instituția, care ocupă în prezent același sediu cu Centrul Național Anticorupție (CNA), nu are resursele umane și materiale necesare.
Mesajele privind necesitatea unui nou sediu pentru angajații Procuraturii Anticorupție au apărut după ce, pe 1 februarie, Parlamentul a adoptat un proiect de lege prin care a fost majorat efectivul-limită al instituției cu 54 de unități de personal. Astfel, numărul de angajați al instituției ar urma să ajungă la 198.
Șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin a spus că instituția pe care o conduce se poate muta în clădirea în care se află în prezent Academia de Știință. În reacție, comunitatea academică a declarat că se opune transferului clădirii Academiei de Științe către Procuratura Anticorupție.
În reacție, șefa Procuraturii Anticorupție a spus că atît sediul Academiei de Științe, cît și sediul Universității Pedagogice, sînt propunerile Guvernului. Totuși, Dragalin consideră că deocamdată din tot ce a vizitat, clădirea Universității Pedagogice este cea mai potrivită pentru activitatea Procuraturii Anticorupție.
În scandal a intervenit atunci și ministrul Educației și Cercetării. Dan Perciun a dat asigurări că proprietățile Universității Pedagogice „Ion Creangă” vor rămîne în gestiunea universității și urmează să fie utilizate exclusiv în scopuri didactice.
Preluat de la: Noi.md