Dr. Ştefan Busnatu, medic primar cardiolog a explicat într-un interviu acordat news.ro cum putem ajusta eliberarea melatoninei şi cortizolului în organism, odată cu trecerea la ora de vară. Este vorba despre doi hormoni esenţiali pentru o bună stare de sănătate, care sunt eliberaţi în anumite momente ale nopţii. Este foarte importantă menţinerea pe cât de mult posibil a ceasului intern al organismului, mai spune Dr. Busnatu. Psihologul Bianca Poptean a vorbit despre consecinţele privării de somn, dacă nu se recuperează decalajul de o oră, subliniind că adaptarea organismului la ora de vară poate dura o săptămână, chiar două.
„E important de avut în vedere ajustarea ritmului circadian odată cu schimbarea orelor. Vorbim aici de o ajustare a eliberării de cortizol şi melatonină, în organismul fiecăruia dintre noi, care ar trebui cumva să fie eliberate într-o manieră să ne permită o viaţă sănătoasă. Cortizolul este pe de o parte un hormon care începe să se elibereze de pe la 2, 3 noaptea, în organism, începe să crească către 5, 6 dimineaţa când sunt vârfurile de eliberare de cortizol din sânge. Este un hormon care, pe de o parte, este protector pentru inimă, dar pe de altă parte, în anumite condiţii, când se asociază în creşteri excesive, poate să dăuneze, provocând hipertensiune, dislipidemie şi rezistenţă la insulină. Pe de altă parte melatonina, care este un alt hormon care reglează ritmul circadian şi este numit hormonul întunericului, produsă practic de glanda pineală, e foarte importantă pentru a promova un somn de calitate. Şi tocmai aceasta este o chestiune care e de avut în vedere odată cu schimbarea orei, efectiv momentul în care se întunecă pentru că secreţia de melatonină se amplifică odată cu lăsarea întunericului. Acesta este un hormon foarte important pentru a relaxa corpul, pentru a reduce tensiunea arterială care se produce pe perioada nopţii şi are şi foarte multe efecte antioxidante şi antiinflamatorii, care reduc şansa ca organismul să se degradeze, îmbunătăţind bineînţeles şi calitatea somnului”, a explicat medicul.
Ar trebui să avem 8 ore de somn Ar trebui să avem 8 ore de somn în condiţii de întuneric, aşa cum se întâmpla şi înainte de schimbarea orei, spune Dr. Ştefan Busnatu, pentru eliberarea optimă de melatonină şi de cortizol în organism. În afară de odihnă, mişcarea făcută în prima parte a zilei şi repaosul alimentar după o anumită oră ne pot ajuta să depaşim mai uşor perioada de trecere către ora de vară. „Odată cu schimbarea orei, practic suntem în situaţia în care avem o oarecare dereglare a acestui profil şi în condiţiile în care dorim să ne păstrăm o calitate bună a vieţii cred că este foarte important să aducem întunericul în cameră pentru a ne asigura că ducem acele 8 ore de somn pe care le ducem în condiţii de întuneric pentru a facilita la maximum eliberarea de melatonină din corp şi totodată pentru a permite şi eliberarea corespunzătoare a cortizolului din organism pe un profil normal astfel încât cortizolul maxim să fie spre dimineaţă, de la trezire să fim pregătiţi efectiv de toată activitatea şi să scadă în a doua jumătate a zilei, spre seară, pentru a avea un profil normal.
Este foarte important să avem în vedere că organismul nostru are ceas intern. Este bine cumva să păstrăm acest ceas intern, calibrat pe un program fix şi indiferent de schimbarea orei, acum dacă vorbim de traversarea unui continent, lucrurile sunt problematice că tocmai de asta readaptarea durează 2-3 săptămâni pentru a ajunge la un ritm circadian normal, dar în condiţiile în care vorbim de schimbarea de o oră, e mult mai important să avem în vedere menţinerea pe cât mai mult posibil a unui ceas intern al organismului pentru că în general dereglările nu fac decât pe termen lung să favorizeze degradarea organismului într-o manieră mai rapidă. Cred că ar fi important să avem în vedere dacă e să vorbim de ritmul circadian al fiecăruia dintre noi şi activităţile pe care le facem, îndeosebi ar fi important să efectuăm efortul fizic, mişcarea, care ne ajută foarte mult pentru sănătatea inimii, în prima parte a zilei, tocmai pentru a fi aliniaţi cu eliberarea hormonilor din organism, şi pe de altă parte repaosul alimentar pe perioada nopţii este extrem de important şi în principiu cam după ora 19, 20 este foarte important să avem în vedere instalarea unui repaos alimentar tocmai pentru a da melatoninei toate beneficiile pe care le poate genera asupra organismului nostru”, a explicat Dr. Ştefan Busnatu. Pot apărea tulburări ale somnului, oboseală, irascibilitate, instabilitate emoţională Bianca Poptean, psiholog a explicat pentru News.ro ce poate însemna privarea de somn, dacă nu se recuperează decalajul de o oră. Pot apărea tulburări ale somnului, oboseală, irascibilitate, instabilitate emoţională. Adaptarea organismului la ora de vară poate dura o săptămână, chiar două, a mai spus specialistul. “Ora care se schimbă înseamnă practic 60 de minute pe care le dormim mai puţin. Ceea ce înseamnă că este o privare de somn, iar asta poate duce la mai multe tipuri de probleme: pot fi tulburări ale somnului pentru că nu mai adormim la ora la care eram obişnuiţi plus că ne trezim diferit, faptul că privăm creierul de somn, asta are un impact direct asupra amigdalei, unde este centrul emoţiilor noastre. Şi din cauza asta practic suntem mai obosiţi, dar ni se schimbă şi starea de bine. Adică suntem mai irascibili, mai nervoşi, poate mai greu de mulţumit, mai instabili emoţional de fapt. Şi atunci pot apărea şi tot felul de probleme de concentrare, de atenţie, tulburări de memorie, asta în primele zile după modificarea orei până când organismul începe cât de cât să se adapteze. Adaptarea poate dura între 5 zile – o săptămână, cam cel mai mult două săptămâni”, a explicat psihlogul. Cine sunt cei care pot fi cei mai afectati Cine sunt cei care pot fi afectaţi într-o anumită măsură de trecerea la ora de vară: cei care au deja o formă de depresie, cei cu afecţiuni cardiace. Bianca Poptean spune că se poate trece mai uşor de această perioadă cu odihnă suficientă, ora de culcare mutată mai devreme, cu mişcare, care poate însemna şi simplul mers pe jos, dar şi cu o alimentaţie adecvată. “Cei care au diferite forme de depresie pot resimţi această perioadă mai dificil pentru că în cazul lor tocmai această amigdală, acest centru al emoţiilor fiind deja impactat cumva, ei vor fi printre primii care vor simţi mai puternic schimbarea orei. Mai sunt şi adolescenţii, cei care pot simţi tot genul ăsta de iritabilitate, de nervozitate, nemulţumire, privarea asta de somn şi la ei, creierul fiind în dezvoltare şi într-o anumită evoluţie, şi la ei se resimte mult mai uşor schimbarea orei. Există şi persoanele care au probleme cardiace sau cei care…este un studiu făcut în 2014, al Academiei Americane de Neurologie unde spun că în primele zile după schimbarea orei poate creşte rata de AVC ischemic, undeva cu 8 la sută, în primele 2-3 zile după trecerea la ora de vară. Deci cumva tot organismul este afectat, e important cumva să ştim lucrul ăsta şi să avem mai multă grijă de noi. Poate să ne culcăm mai devreme, să stăm mai mult timp întinşi în pat, să avem mai multă grijă de noi în primele două săptămâni după schimbarea orei. Sunt indicaţii să mergem poate mai mult pe jos, să mâncăm mai sănătos, să avem mai multă atenţie pentru starea noastră, corpul nostru, ca să putem să ne adaptăm. Corpul se adaptează până la urmă, dar e nevoie şi de un impuls şi de mai multă grijă din partea noastră”, a explicat Bianca Poptean, psiholog.
Preluat de la: Timpul.md