Accident de autobuz în estul Germaniei: Cinci morți și peste 20 de răniți

Cel puțin cinci persoane au murit și peste 20 au fost rănite în urma prăbușirii unui autocar pe o autostradă în apropiere de Leipzig, în estul Germaniei.

Autocarul era operat de compania Flixbus. Acesta a virat spre dreapta pe autostrada aglomerată A9, care leagă Berlinul de Munchen, înainte de a se trânti pe o parte.

Autobuzul plecase din Berlin cu doi șoferi și 53 de pasageri la bord, a confirmat Flixbus.

Acesta se deplasa spre Nürnberg, destinația finală fiind Zurich, în Elveția.

Accidentul a avut loc la două ore după plecare, în jurul orei locale 10:00, în apropierea punctului de întoarcere spre Leipzig și aeroportul Halle.

Circumstanțele accidentului nu sunt încă pe deplin clare, a precizat compania într-un comunicat. Poliția a precizat că la fața locului au fost trimise elicoptere de salvare și un număr mare de ambulanțe.

Spitalele locale au fost avertizate să se pregătească pentru sosirea unui număr mare de răniți. De asemenea, poliția a declarat presei germane că niciun alt vehicul nu a fost implicat în accident.

Autobuzele au mai fost implicate de mai multe ori în accidente pe autostrada A9, în apropiere de Leipzig, cel mai recent în luna decembrie. În 2019, o persoană a fost ucisă într-un accident de autobuz.


Preluat de la: Timpul.md