Moldova riscă să rămînă fără trenuri

De asemenea, din cauza vechimii, mai mult de jumătate dintre ele nu mai sînt admise în traficul internațional și, la scurt timp, vor ajunge la fier vechi.

Pe cursa feroviară Chişinău-Iaşi circulă două din cele cinci garnituri modernizate, achiziţionate acum 11 ani din Romînia. Celelalte trei au ieșit din uz și nu mai pot fi reparate decît la uzina producătoare. Astfel, deja de cîțiva ani, acestea sînt parcate în depoul de locomotive din Capitală.

Cît despre cele două trenuri care circulă, acestea de asemenea se defectează adesea. În lipsa pieselor de schimb, angajații CFM sînt nevoiți să improvizeze.

După spusele angajaților de la depoul de locomotive din Capitală, unde se deservesc automotoarele modernizate, utilajele achiziționate în 2013 nu sînt dintre cel mai calitate. Aceștia susțin că le este tot mai greu să mențină locomotivele într-o stare funcțională.

Alexei Sîrbu, șeful adjunct al Serviciului Vagoane CFM, în luna martie, o echipă de specialiști din Ucraina a venit la Chișinău pentru a evalua starea acestor vagoane, scopul fiind de a vedea starea metalului. Acești specialiști stabilesc dacă carcasa vagonului sau boghiurile mai pot fi exploatate.

Astfel, în urma controlului, specialiștii ucraineni au prelungit durata de exploatare doar pentru 11 vagoane. Acum, conducerea Căilor Ferate spune că este în căutare de soluţii şi speră ca, pînă la vară, să le repare pe cele trei nefuncţionale. Costul unor astfel de lucrări se ridică la un milion de lei.

De asemenea, CFM mai are în dotare patru vagoane și un tren vechi pentru transportarea pasagerilor pe curse interne. Cea mai veche locomotivă din patrimoniul CFM au aproximativ 50 de ani. Termenul ei maxim de exploatare este depăşit de aproape 25 de ani, dar mecanicii de la întreprindere, încearcă în continuare să-i prelungească viaţa. Majoritatea locomotivelor de la CFM sînt produse în fosta URSS şi doar cîteva în Ungaria şi Cehia. În total, Moldova are 56 de locomotive, dintre care 12 au fost cumpărate acum cîțiva ani din Kazakhstan şi sînt într-o stare impecabilă. Celelalte sînt cu termenul de exploatare depăşit şi se defectează des.

Potrivit lui Iurie Priguza, șeful depoului de locomotive din Chișinău, din 2008, locomotivele diesel şi cele cu ardere internă nu au fost reparate capital niciodată. Acesta spune că dacă totul va fi lăsat baltă, în cîțiva ani, Moldova va rămîne fără tehnică.

Întreprinderea are aproape 4.500 de vagoane pentru transportul de mărfuri, dintre care doar aproape 2.000 mai pot fi exploatate. Restul se află în reparaţie sau în testare tehnică. Toate au, însă, termenul de exploatare depăşit. De la declararea Independenţei, Moldova încă nu şi-a reparatat capital infrastructura feroviară. În prezent, mai bine de jumătate din totalul celor peste 1.700 de kilometri de linii de cale ferată din Republica Moldova sînt într-o stare deplorabilă şi peste tot se circulă cu restrictii de viteză.


Preluat de la: Noi.md