austriecii fac afaceri cu un miliardar rus și asta i-a îngropat

Acţiunile Raiffeisen au scăzut cu peste 15,5% miercuri, după informaţii conform cărora SUA presează banca austriacă să anuleze planurile de cumpărare a unei participaţii de 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari) la o companie a magnatului rus Oleg Deripaska, transmite CNBC, informează News.ro.
Reuters a scris miercuri că Washingtonul cercetează achiziţionarea de către bancă a unui grup de construcţii despre care se spune că este controlat de oligarhul sancţionat Oleg Deripaska, citând mai multe persoane care cunosc planurile. CNBC nu a putut confirma independent raportul. Intervenţia autorităţilor americane pune mai multă presiune asupra băncii austriece, care se ocupă de plăţi internaţionale de miliarde de euro pentru ruşi. Raiffeisen nu a răspuns imediat solicitării CNBC de a comenta aceste informaţii.

Deripaska se plânge de prigoana occidentală Miliardarul rus Oleg Deripaska a spus că investitorii occidentali nu ar trebui să fie presaţi să-şi vândă activele ruseşti, o practică despre care el a spus că este ”necinstită, lipsită de viziune şi dăunătoare economiei ruse şi celei globale”, transmite Reuters. De când Rusia a invadat Ucraina în 2022, multe companii occidentale au fugit din Rusia şi unele dintre deţinerile lor au fost trecute sub conducerea statului, aliaţii preşedintelui Vladimir Putin dobândind controlul de zi cu zi asupra acestora.

Unii investitori occidentali care au rămas în Rusia spun că au fost supuşi presiunii să vândă ”Presarea companiilor străine să-şi vândă activele ruseşti este necinstită, lipsită de viziune şi extrem de dăunătoare economiei – nu numai economiei globale, ci şi a Rusiei”, a declarat Deripaska, citat de ediţia rusă a revistei Forbes, remarci confirmate ca fiind exacte de un purtător de cuvânt al lui Deripaska. ”Este important ca puţinii investitori occidentali care încă mai lucrează în Rusia să rămână proprietarii întreprinderilor lor şi să poată supravieţui acestor vremuri dificile”, a mai spus acesta. În economia de război a Rusiei, unii oameni de afaceri au devenit miliardari prin achiziţionarea activelor principale ale companiilor occidentale la preţuri extrem de reduse. De la invadarea Ucrainei, Deripaska însuşi a fost sancţionat de Marea Britanie pentru presupusele sale legături cu Putin.


Preluat de la: Timpul.md