Starea de sănătate a prinţesei alimentează de săptămîni întregi zvonuri şi speculaţii. O înregistrare video publicată de tabloidul The Sun şi o fotografie mai clară o arată pe Kate, 42 de ani, mergînd cu părul lăsat pe spate, zîmbind.
Potrivit presei britanice, imaginile cu prinţesa şi soţul ei, moştenitorul tronului Marii Britanii, au fost realizate sîmbătă în faţa unei pieţe locale din Windsor, nu departe de casa familiei lor de la ţară.
Imediat după ce au apărut aceste imagini, pe internet a început să circule o nouă teorie a conspirației, potrivit căreia nu ar fi vorba despre prințesa de Wales, ci despre o dublură a acesteia, însă nu există nicio sugestie că acest nou material a fost modificat în vreun fel. Postările care susțin această teorie au strîns milioane de vizualizări pe diverse rețele sociale, precum TikTok sau X (fostă Twitter). „Nu are cum să fie Kate. E o dublură!”, a scris un utilizator pe internet.
Este cel mai recent exemplu de teorii false care se răspîndesc pe rețelele sociale despre Kate Middleton, care au fost declanșate de absența ei din viața publică, după o intervenție chirurgicală abdominală în ianuarie. În urmă cu cîteva zile, Palatul Kensington a postat o fotografie cu Kate şi cei trei copii ai săi, alături de un mesaj de mulţumire din partea prinţesei, primele sale comentarii publice de la operaţia abdominală suferită în ianuarie. Agenţiile de presă, inclusiv Getty, Reuters, Associated Press şi AFP, au retras fotografia în cursul zilei pe motiv că ar fi fost modificată.
Cei care au analizat fotografia au sesizat o serie de erori de editare, de la mîinile prințului Louis, modul în care stau hainele, lipsa verighetei de pe degetul lui Kate, fermoarul lipsă de la puloverul prințesei, sau punctele difuze de pe fusta prințesei Charlotte sau de la mîneca ei.
În imagine, unul dintre degetele prințului Louis pare mai scurt decît celelalte, el părînd că le ține încrucișate într-un mod ciudat. Alte aspecte sesizate pe rețelele sociale sînt legate de lungimea mîinilor prințului George, pavajul și geamurile din spatele familiei, precum și frunzele de toamnă tîrzie din copaci, care ar contrazice afirmația că fotografia este recentă.
La fel ca mulți fotografi amatori, experimentez ocazional editarea imaginilor. Îmi cer scuze pentru orice confuzie creată. Sper că toţi cei care au sărbătorit au avut o Zi a Mamei foarte fericită”, spune prinţesa. Catherine, în vîrstă de 42 de ani a suferit, în luna ianuarie, o operație abdominală și a petrecut 13 nopți la o clinică din Londra, după operație. Prințul William și-a vizitat soția în timpul șederii ei și ea a fost vizitată de Regele Charles înainte ca el să urmeze propriul tratament acolo.
Palatul a împărtășit puține detalii despre starea ei, care a dus la speculații pe rețelele sociale, dar a spus că nu este legată de cancer, și a adăugat că prințesa se recuperează și că s-ar putea întoarce la îndatoririle publice după Paște.
Preluat de la: Noi.md