„Cer scuze public”: Fost viceministru al Justiției, care a promovat ideea de Pre-Vetting, regretă consecințele acesteia

„Urmăresc cu profundă tristețe și uneori chiar cu un sentiment de furie neputincioasă așa numitul „pre-vetting” și mă simt obligat să cer scuze publice, pentru că nu doar că am propus această ideie, dar am și depus eforturi să depășesc scepticismul domnului Litvinenco și să-l conving că aceasta nu contravine standardelor internaționale.

Deși încerc să mă consolez cu idei de genul „cel care a produs sau a vândut cuțitul nu este responsabil pentru că cineva a comis un omor cu acesta” sau că „totul se face nu așa cum anticipam”, nu pot să scap de sentimentul că sunt vinovat pentru suferințele prin care trec persoanele ale căror vieți și reputație au fost ruinate sau grav afectate. Vă rog să mă scuzați”, a declarat fostul viceministru al Justiției din Republicii Moldova.

Fosta vicedirectoare a Centrului Național Anticorupție, Cristina Ciubotaru, condamnă modul în care părinții magistratului Ion Chirtoacă au fost audiați de comisia PreVetting, fiind nevoiți să explice veniturile din „munca la negru” din Italia. Dezvăluirile făcute de Ciubotaru în comentariile sale de pe Facebook sunt de-a dreptul șocante.

Judecătorul Ion Chirtoacă vrea să treacă testul poligraf, „pentru a combate falsurile pe care anumite instituții ale statului le-au lansat” în adresa sa și a familiei sale. Magistratul a făcut declarația în cadrul audierilor din 13 martie la Comisia Pre-Vetting.

Părinții judecătorului Ion Chirtoacă, aflați, de mai mulți ani, la muncă peste hotare, au fost intervievați online de către acesta, dar și de președintele Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel. Mama și tatăl magistratului au răspuns la mai multe întrebări legate de transferurile bănești pe care le-au făcut pe numele fiului, cât timp au lucrat în afara Republicii Moldova.

Fostul premier, Ion Chicu, a venit cu o reacție, după ce părinții lui Ion Chirtoacă au fost audiați online: „Suntem popor blestemat să ne batjocorească străinii. Și ne-o facem cu mâna noastră. Și, da, vreau ceva să spun și pentru diaspora, care o mai susține pe mizerie. Cum credeți, pe individul cela PAS-ist, pe care acest străin l-a trecut fără probleme de „pre-vetting”, (deși cu 5 ani în urmă a fost prins cu mită) tot așa minuțios l-au interogat?”

Și fostul șef de stat, Igor Dodon, liderul PSRM, a venit cu un comentariu: „Este o bătaie de joc față de o femeie care a lucrat la negru ca să asigure studiile copilului. Maia Sandu, dar tu ai mamă?”.

Magistrata Victoria Sanduța se arată indignată de faptul că membrii Comisiei Pre-Vetting au pasat vina „pentru audierea părinților lui Ion Chirtoacă” pe însuși magistrat, precizând că solicitarea a parvenit de la acesta: „Adică voi vreți să turnați zoaie peste judecători și ei să tacă, să accepte tacit, să nu vă „ceară socoteală”, să vă permită, să nu fie obraznici. E bine că vă justificați, asta înseamnă că vă este rușine pentru ce faceți”.

În august 2023, Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, care au picat evaluarea pre-vetting, iar potrivit hotărârii instanței, aceștia ar urma să fie reevaluați de Comisie. Printre ei se număra și Ion Chirtoacă.

Drept urmare, CSJ a anulat decizia Comisiei Pre-Vetting din 20 ianuarie 2023 și a dispus reevaluarea candidaturii lui Ion Chirtoacă pentru funcția de membru în CSM.

Comisia Pre-Vetting a avut îndoieli cu privire la nedeclararea unui cont bancar și a unor transferuri de bani de către părinții lui Ion Chirtoacă, dar și cu privire la procurarea unui apartament la preț preferențial.


Preluat de la: Unimedia.info