Studiu: Creşterea nivelului oceanelor ar putea fi mai gravă decât s-a anticipat

Creşterea temperaturilor medii duce, printre altele, şi la creşterea nivelului oceanelor.

Creşterea nivelului mărilor şi oceanelor reprezintă o preocupare importantă pentru oamenii de ştiinţă, atât din punctul de vedere al ecosistemelor care vor fi afectate, dar şi din cauza numărului mare de oameni, din aşezările de coastă, care vor fi nevoiţi să îşi găsească noi case. Un studiu recent arată că, până în 2100, nivelul oceanelor va creşte cu 1,3 metri dacă temperaturile medii vor creşte şi vor atinge pragul de 3,5 grade Celsius faţă de perioada preindustrială, notează Science Alert.

În prezent, datele arată că temperatura medie, pe întreaga suprafaţă a planetei, a crescut cu un grad Celsius faţă de perioada de dinaintea Revoluţiei Industriale. Şi, după cum explică cercetătorii, chiar şi o limitare a acestei creşteri la doar două grade, după cum prevede Acordul de la Paris, ne putem aştepta la o creştere de cel puţin doi metri în următoarele două-trei secole.

„Acum este clar că estimările anterioare ale creşterii nivelului mării au fost prea mici”, explică Stefan Rahmstorf, co-autor şi cercetător al Institutului de Cercetare a Impactului Climatic din Potsdam. „Comisia interguvernamentală pentru schimbările climatice tinde să fie foarte prudentă şi conservatoare, motiv pentru care a trebuit să îşi corecteze estimările de mai multe ori deja ”, mai adaugă acesta.

În ultimele două decenii, creşterea nivelului mării a fost cauzată de către topirea şi dezintegrarea calotelor glaciare. Astfel, Groenlanda şi Antarctica de Vest pierd în prezent de şase ori mai multă gheaţă faţă de anul 1990. Această topire a dus la o creştere de cel puţin patru milimetri anual a nivelului oceanului şi există posibilitatea ca secolul viitor această creştere să aibă loc de zece ori mai rapid, chiar şi în cele mai optimiste scenarii.


Preluat de la: Publika.md