Scandalurile politicianiste care abundă de bășcălie și insulte grobiene au făcut ca rating-ul de țară Fitch să treacă neobservat

Raportul, care cu siguranță va fi urmat de cele ale lui S&P și Moody’s, este documentul care face diferența pentru un investitor să vină, să nu vină sau să plece dintr-o țară. România stă bine pe picioare, 2023 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru economie în ciuda faptului că îndatorarea a crescut, la fel cum au crescut și deficitele de care tot vorbesc analiștii.

Unii se întreabă, uitându-se la abundență de bani din bănci, de la companii și chiar de la populație, de ce este România așa îndatorată și de ce avem un deficit așa de mare? Sigur, un răspuns poate veni din faptul că unii dintre cei care au făcut foarte mulți bani în ultimii 5 ani nu au catadicsit să-și plătească taxele, impozitele și contribuțiile, că echivalentul a 10% din PIB este criminalitate fiscală, că statul și-a crescut neverosimil cheltuielile din banii și așa puțini pe care îi colectează, că sunt ținute în viață instituțîi și companii de stat doar ca să dea o pâine sinecuriștilor, și așa mai departe. Sunt multe cauze pentru care România este îndatorată și are deficite așa de mari și este adevărată parte din teoria conspirației cum că se dorește să rămână îndatorată și cu deficite foarte mari.

Însă, cel puțîn deocamdată, economic România va merge bine, mult mai bine decât restul Uniunii Europene, chiar dacă acest „bine” nu se simte în buzunarele tuturor, iar 2024 a început cu o inflație care ne-a scos pe toți din sărite. Și tocmai pentru că știu că România merge bine, în loc să vină cu proiecte de dezvoltare pe care să le votăm, politicienii țin știrile cu scandaluri de mahala care cresc ratingurile și audiențele.

Așteptăm răbdători un proiect de guvernare 5S – străzi, școli, spitale, seniori și strategie industrială – pentru copiii și nepoțîi noștri.

Luni dimineață la ora 6 merg la serviciu muncitorii din fabrici, de pe șantierele de construcțîi și din fermele agricole. Rețineți vă rog că lor li se datorează creșterea economică din ultimul an confirmată de raportul specialiștilor de la Fitch. Toată stima pentru muncitorii din fabrici, de pe șantierele de construcții și din fermele agricole, au rămas puțini cei care muncesc cu adevărat în România.

_____

Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România


Preluat de la: Timpul.md