Iniţial nu au existat comentarii din partea justiţiei cu privire la hotărîre. Hajipour a impresionat milioane de persoane din întreaga lume cu balada sa „Baraye” („Pentru”) în timpul demonstraţiilor declanşate în toamna anului 2022 de decesul tinerei Mahsa Amini după ce a fost reţinută de poliţie, scrie Agerpres.
În cîntec, artistul a dat o voce miilor de tineri, în principal, care au manifestat împotriva politicilor represive din Iran. Protestele au fost cele mai ample din istoria Republicii Islamice şi au atras represalii dure împotriva participanţilor.
La scurt timp după lansarea cîntecului, artistul a fost arestat şi mai tîrziu a trebuit să-şi ceară scuze sub aparenta constrîngere din partea autorităţilor. În urmă cu aproximativ un an, cîntecul a fost onorat cu un Grammy.
În ianuarie, Hajipour a lansat un nou cîntec critic pentru prima dată de la lansarea „Baraye”.
Preluat de la: Noi.md