Mii de gospodării casnice rurale au primit furaje pentru animale

Sprijinul, pentru asigurarea securității alimentare, este oferit prin intermediul unui program inițiat de FAO ca răspuns de urgență la cele mai stringente necesități ale fermierilor mici și gospodăriilor casnice rurale ca urmare a impactului socioeconomic nefast al războiului din Ucraina și al secetei. Programul are o valoare de 4 milioane de dolari la care contribuie Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), Elveția și Guvernul Japoniei.

„Mă bucur să fiu prezent aici pentru a marca implementarea proiectului de asistență în furnizarea de inputuri agricole indispensabile pentru beneficiul gospodăriilor rurale din Moldova. Aș dori să-mi exprim respectul pentru fermieri, care au demonstrat perseverență în fața dificultăților recente” a declarat ambasadorul Japoniei la Chișinău, Yamada Yoichiro.

Raimund Jehle, reprezentantul FAO în Republica Moldova a subliniat „Urmările secetei, urmările crizei au afectat starea sectorului agroalimentar și au făcut ca hrana pentru animale să devină mai scumpă și uneori chiar neaccesibilă pentru familiile din satele moldovenești. De aceea, prin intermediul programului FAO se acordă un sprijin de urgență gospodăriilor rurale, care să le permită să nu renunțe la creșterea animalelor și să sporească producția de lapte”.

Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Iurie Scripnic, a adăugat: „Această inițiativă reiterează angajamentul nostru în susținerea oamenilor de la sate care se ocupă de agricultură. Prin colaborarea strînsă cu partenerii internaționali și FAO, ne asigurăm că nici o gospodărie rurală nu este lăsată în urmă în față provocărilor. Agricultura este coloana vertebrală a economiei și fiecare ajutor contează în fortificarea acesteia.”

Pe lîngă furaje, în cadrul aceluiași program, FAO a distribuit recent în opt raioane ale țării seturi de semințe de legume, și urmează să vină cu ajutor sub formă de cartofi de sămînță în alte cinci raioane. În această primăvară, aproximativ 12000 de fermieri mici și gospodării rurale vor beneficia de acest sprijin indispensabil.


Preluat de la: Noi.md