În mare, în urmă cu aproximativ cincizeci de milioane de ani, strămoşii balenelor au fost nevoiţi să-şi adapteze sistemul de comunicare pentru a evita înecul. Odontocetele, – cetacee cu dinţi precum delfinul actual – au dezvoltat un organ nazal care le permite să emită sunete. Cercetătorii au presupus că, la rîndul lor, misticetele şi-au folosit laringele pentru a produce vocalize. Dar mecanismul anatomiei lor care permite aceste cîntece nu a fost cu adevărat înţeles, notează un articol din revista Nature care însoţeşte studiul.

Primii marinari detectaseră aceste sunete ciudate, atribuite iniţial unor creaturi mitice sau „imaginaţiei marinarilor beţi”, aminteşte anatomista americană Joy Reidenberg în articol. Abia după cel de-al Doilea Război Mondial, la sunetele înregistrate de hidrofoanele militare, cercetătorii au înţeles că aceste cîntece erau produse de balene.

În studiul publicat de Nature, o echipa internaţională condusă de Coen Elemans, de la departamentul de biologie al Universităţii de Sud din Danemarca, a combinat experimente pe laringele a trei specii de misticete (balena cu cocoaşă, balena Minke, balena sei) cu modele anatomice şi informatice. El a concluzionat că aceste animale au dezvoltat „structuri laringiene unice pentru producerea sunetului”.

Odata ce plămînii sînt plini de aer, după inhalare şi închiderea valvelor care împiedică pătrunderea apei, balena produce cîntecul împingînd aerul prin laringe. Măsurătorile făcute de echipa lui Coen Elemans stabilesc, de asemenea, limite fiziologice ale intervalelor de frecvenţă ale cîntecelor, durata acestora şi profunzinea la care balenele le pot emite.

Aceste vocalize ar fi astfel localizate în principal la aceleaşi adîncimi şi frecvenţe ca şi sunetele produse de traficul maritim, perturbînd o posibilă comunicare între cetacee.

Preluat de la: Noi.md