”Cîștigăm mai puțin, cheltuim mai puțin, este o regulă de bun simț”, a declarat ministrul francez al Economiei și Finanțelor, Bruno Le Maire, menționînd creșterea ratelor ale dobînzii și tensiunile geopolitice ca motive pentru încetinirea economică.
Franța și-a revizuit în scădere prognoza de creștere la 1%, ceea ce înseamnă că va obține mai puține taxe decît se aștepta. În consecință, trebuie să majoreze reducerile de cheltuieli pentru acest an cu încă zece miliarde de euro pentru a-și menține obiectivele de reducere a deficitului la 4,4% din PIB.
Aproximativ cinci miliarde de euro vor fi tăiate din cheltuielile de funcționare în toate ministerele. Restul va fi tăiat din alte politici publice, cum ar fi: ajutorul pentru dezvoltare și subvențiile ecologice pentru renovarea clădirilor. De asemenea, Franța și-ar putea reduce contribuția la ONU.
Preluat de la: Noi.md