Legumicultorii au stabilit scopurile și obiectivele Asociației Producătorilor de Legume

Exercițiul a fost facilitat de Aurelia Bondari, directorul executiv FARM, care a dat tonul discuțiilor și a pus accent pe importanța și impactul colaborării dintre producători. Activitatea i-a stimulat pe producători să gîndească global și să identifice problemele, dar și metode prin care ar putea să le rezolve. În urma discuțiilor și dezbaterilor, aceștia au enumerat aproximativ 30 de provocări comune: începînd cu lipsa accesului la apă și la sisteme de irigare, pînă la planificarea și sistematizarea procesului de producție a legumelor, la nivel național.

Capacitatea de a lucra în echipă și de a identifica problemele comune demonstrează o maturitate în gîndire și o dovadă a faptului că legumicultorii sînt pregătiți să colaboreze și creeze o asociație, a menționat șefa FARM: ”Problemele din sectorul legumicol sînt multiple și majoritatea dintre ele pot fi soluționate prin îmbunătățirea politicilor de susținere a sectorului și a cadrului normativ în favoarea producătorilor. Iar acest lucru poate fi posibil doar prin consolidarea eforturilor. Doar atunci cînd legumicultorii vor avea o singură voce, vor deveni o forță”

Iurie Fală, directorul asociației ”Moldova Fruct”a explicat că un factor important în buna funcționare a asociației este nu doar identificarea problemelor și a soluțiilor, dar și punerea unui accent deosebit pe calitatea membrilor asociației care trebuie să fie profesioniști, să se implice activ în lucrul asociației, dar și capacitatea de a moderniza și dezvolta afacerile proprii. Totodată, un element important îl reprezintă funcționalitatea consiliului de administrare, dar și stabilirea unei cotizații de membru care să-i responsabilizeze pe asociați.

Ion Maxim, directorul ANARM de asemenea a vorbit despre faptul că membrii asociației trebuie să înțeleagă că instituția este un organ complex format din membrii săi. Iar direcția de funcționare a acesteia, este dictată de necesitățile producătorilor. Acesta a mai adăugat că asociația poate fi și un mijloc de informare, consultare și asistență tehnică pentru membrii săi.

Experiența împărtășită de reprezentanții ”Moldova Fruct” și ANARM a provocat discuții în rîndurile producătorilor. Aceștia au fost curioși să afle cît timp le-a luat organizațiilor de a obține rezultatele actuale și care este contribuția membrilor în dezvoltarea și funcționarea acestora.

Ședința de lucru a Grupului de Inițiativă este prima din cele trei prevăzute. Iar atmosferă de lucru dinamică și discuțiile aprinse în cadrul acesteia, demonstrează că există interes și necesitate de consolidare a sectorului legumicol.

Reamintim că în perioada decembrie-ianuarie au fost organizate 11 Adunări Regionale a legumicultorilor, la care au participat în jur de 400 de legumicultori din toată țară. Evenimentele au fost organizate de Federația Agricultorilor din Moldova, FARM cu susținerea Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, USAID.


Preluat de la: Noi.md