Din această sumă, aproximativ 839 de milioane au fost achitate prestatorilor publici de servicii medicale, în timp ce peste 59 de milioane de lei au fost virate către prestatorii privați, notează Noi.md.
Plăţile în avans sînt efectuate pentru a facilita acordarea continuă a asistenţei medicale populaţiei asigurate, în volumul şi de calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Potrivit contractelor încheiate cu instituţiile medico-sanitare şi Criteriilor de contractare a prestatorilor de asistenţă medicală, CNAM achită în două etape serviciile medicale oferite de prestatori.
Astfel, la începutul fiecărei luni sînt efectuate plăţile în avans în mărime de 80% din suma planificată pentru luna respectivă, iar la finele fiecărei perioade de raportare este transferat restul sumei, în limita prevederilor contractuale.
Transferul mijloacelor financiare pentru serviciile medicale prestate populației în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală este posibil datorită achitării cu onestitate de către cetățeni a primelor de asigurare.
Preluat de la: Noi.md