Ucraina a legalizat folosirea canabisului în scop medical: Zelenski a promulgat legea

Peste 6 milioane de persoane, inclusiv pacienţi cu cancer, civili cu tulburare de stres post-traumatic şi soldaţi răniţi ar avea nevoie de medicamente care conţin canabis, potrivit unui parlamentar ucrainean inițiator al legii.

Legea promulgată de Zelenski va intra în vigoare abia la şase luni după ce va fi publicată oficial, iar interdicţia de a vinde sau de a furniza canabis pentru uz recreaţional va rămâne în vigoare.

Parlamentul ucrainean a votat legalizarea folosirii canabisului în scopuri medicale în decembrie, însă politicieni din partidul fostului premier Iulia Timoşenko s-au opus. Unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai legii este fostul prim-ministru Iulia Timoșenko, în prezent deputat, care susține că legalizarea canabisului în scop medical va duce la răspândirea consumului de droguri în Ucraina.

Ministerul Sănătăţii din Ucraina a sprijinit legislaţia şi urmează să prezinte o listă de boli şi afecţiuni pentru care ar trebui prescris canabisul în scop medical.

Legislaţia prevede licenţe speciale pentru cultivarea şi vânzarea de canabis, precum şi supraveghere video 24 de ore din 24 a producătorilor, accesibilă poliţiei.

În plus, medicamentele care vor conține canabis vor putea fi eliberate doar pe baza unei rețete electronice pentru a împiedica falsificarea lor.


Preluat de la: Unimedia.info